• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Daniel Constantin: Seceta va determina exporturi mai mici, dar preţuri mai mari

    agrointeligenta.ro

    Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat la Sibiu că preţurile la produsele alimentare s-ar putea scumpi cu câteva procente, din cauza producţiilor mai mici de grâu, porumb si floarea soarelui.

    „Niciodată însă creşterea de preţ, care la cereale a fost de 30%, nu s-a regăsit şi în preţul final, dacă am avut o creştere de 30%, în unele cazuri, creşterea finală a fost de 3-5 procente. Este evident că atât la grâu, cât şi la celelalte produse, mai ales la cele care sunt afectate în România într-un mod puternic, porumb şi floarea soarelui, creşterile la aceste produse au fost destul de importante şi sunt destul de importante”, a declarat Daniel Constantin, citat de Agerpres.

    Ministrul susţine că seceta a avut impact asupra preţului la produsele de bază, rămâne de văzut însă în ce măsură creşterea de preţ la aceste produse va fi reflectată şi în preţul final, de la raft.

    Seceta din acest an a redus cu circa 30% producţia de grâu, în timp ce la porumb şi floarea soarelui pagubele sunt cu mult mai mari.

    Și exporturile vor scădea. „În acest an, din 4,7 milioane de tone, estimările până acum pentru producţia de grâu, vom exporta în jur de 1,2-1,3 milioane de tone”, a declarat Daniel Constantin, vineri, la Sibiu. El a ţinut să precizeze că exporturile din 2012 sunt mai mici faţă de cele din 2011.

    În 2011, exporturile au atins două milioane de tone, la o producţie de circa şase milioane de tone, ceea ce reprezintă peste o treime din recoltă. Cât priveşte producţia din acest an, ministrul afirmă că aceasta este mai mică cu circa 30% raportat la anul trecut, şi cu aproape jumătate de milion de tone faţă de media ultimilor ani.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui

    Ultimele știri

    Fermierii cer Parlamentului să adopte de urgență proiectele de legi care pot salva sectorul agricol! ANSVSA vine cu precizări: ”NU s-a decis vaccinarea în masă a oilor din România!” Motorina pentru fermieri a trecut de 10 lei/litru: „Disponibilitatea este acum mai importantă decât prețul!” Agrointeligența a avut dreptate: Kerekes Melinda Klara a preluat conducerea APIA! Un deputat aruncă bomba: Românii nu vor mai putea folosi lemne de foc, doar ”biomasă certificată”!