• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUBVENȚIILE APIA, văzute de la Bruxelles. Ce se întâmplă cu BANII FERMELOR MARI!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Banii rezultați din plafonarea subvențiilor, care este anticipată ca decizie pentru noua Politică Agricolă Comună (PAC), vor rămâne în România și vor ajunge în buzunarele producătorilor agricoli mici și mijlocii. Vestea a fost dată de eurodeputatul Daniel Buda, care a participat recent la reuniunea Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European.

    În cadrul discuțiilor a avut loc o dezbatere extrem de importantă și intensă, pe tema fișei financiare legislative pentru propunerile cu privire la politica agricolă comună pentru perioada de după 2020, la care a participat reprezentantul Comisiei DG AGRI.

    În intervenția pe care a avut-o, Daniel Buda a ridicat problema plafonării plății pe fermă la valoarea de 100.000 de euro și a consecințelor imediat negative pe care le va avea această propunere. ”România trebuie să fie pregătită pentru a gestiona această problemă stringentă. Cu siguranță, avem nevoie să sprijinim fermierii mici și mijlocii, dar sunt și fermieri mari care rămân în afara jocului. Vestea bună venită de la reprezentantul Comisiei DG AGRI este că banii rezultați dintr-o așa-zisă plafonare, vor rămâne în România. Astfel, banii care se plafonează, rămân în statul membru, nu se întorc la bugetul european, iar România va trebui să folosească acești bani pentru fermele mici și mijlocii. Mai mult, populația impactată este de 0,1%, iar mulți fermieri care ar putea fi afectați de această măsură, nu vor avea de suferit pentru că își vor putea deduce costurile cu forța de muncă”,a arătat Buda în intervenția sa.

    1.385 de ferme care ar putea fi afectate de plafonare

    În replică la probleme ridicate de Daniel Buda, Georg Haeusler, responsabilul pe resurse, buget, gestiunea financiara si tinerii fermieri din cadrul DG AGRI a subliniat că este în temă cu situația din România și doar 0,1% din populația agricolă a țării noatre va fi afectată de plafonare: ”Sunt 1385 de ferme care ar putea fi afectate de plafonare, adică 0,1% din populația dumneavoastră agricolă. Deci, ca să punem totuși lucrurile în perspectivă. Nu este vorba de un segment foarte reprezentativ, noi evaluăm pe baza cifrelor noastre că există o economie potențială pentru România de 153 de milioane de euro și asta pentru că am propus să se deducă costurile de lucru. Deci, multe ferme care ar putea fi afectate de aceasta, nu vor fi afectate pentru că își vor putea deduce costurile cu forța de muncă. Totuși, dacă după acest calcul ele tot vor intra în plafonare, banii care se plafonează, rămân în țară, nu se întorc la bugetul european, și trebuie să fie folosiți acești bani pentru fermele mici și mijlocii.“

    Vă reamintim că la acest moment, în privința subvențiilor agricole după 2020 este în dezbatere propunerea Comisiei Europene de plafonare a plăților la 100.000 de euro pe fermă. Pragul a fost majorat după ce, inițial, comisarul european Phil Hogan a anunțat suma de 60.000 de euro ca nivel de plafonare. România a anunțat oficial la Bruxelles că se opune scăderii finanțării alocate agriculturii, precum și plafonării plăților.


    Te-ar mai putea interesa

    Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Fermă cu stație antigrindină în curte – lovită puternic de gheață: ”Recolta este distrusă 80-95%” Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală!

    Ultimele știri

    Sediul APIA Hunedoara a fost modernizat prin PNRR. Adrian Pintea: „E un exemplu de investiție reușită” Operațiunea Jupiter: Percheziții în fermele și casele mai multor fermieri! S-au ridicat utilaje și crotalii! Depozitele…prea pline pentru laptele micilor fermieri. Un mare procesator închide centrul de colectare Un fost ministru al Agriculturii lansează programul prin care fermierii își securizează subvențiile APIA! Fermierii, din nou în alertă. Cod portocaliu de furtuni puternice – vijelii și grindină în mai multe județe