• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ACCIDENT TRAGIC: O FETIȚĂ A MURIT DUPĂ CE A CĂZUT din TRACTORUL CONDUS DE TATĂL EI!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    În plină vacanță de vară copiii doresc să se implice tot mai mai mult în treburile gospodăriei și să petreacă mai mult timp alături de părinții lor. Mare atenție, însă! Pe lângă bucuria de a fi înconjurat de membrii familiei, există și pericolul ca cei mici să se rănească, sau chiar să își piardă viața dacă nu sunt atent supravegheați în cadrul fermelor.

    O astfel de tragedie a avut loc în Republica Moldova, unde o fetiță de doar 3 ani a murit după ce a căzut din tractorul agricol condus de tatăl ei.

    Bărbatul de 27 de ani se afla la volanul tractorului său agricol, model Belarus, pe strada centrală din satul Huluboaia, raionul Cahul. În tractor se aflau și cele două fiice ale bărbatului, în vârstă de cinci și trei ani, aşezate în spatele scaunului şoferului. Tragedia s-a produs chiar în momentul în care fiica cea mica, aflată fix lângă fereastra deschisă, a căzut.

    Copila a fost transportată de urgență la spital, însă din cauza traumatismelor a murit.

    În prezent, sunt efectuate acțiuni de urmărire penală pentru a stabili circumstanțele producerii nefericitului accident și dacă tatăl, în vârstă de 27 de ani, va fi sau nu tras la răspundere pentru decesul minorei.

    Te-ar mai putea interesa

    DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!