• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MINISTRUL AGRICULTURII, LA RAPORT ÎN PARLAMENT! ANUNȚ despre BANII PENTRU FERMIERI!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Ministrul Agriculturii Petre Daea, prezent în plenul Camerei Deputaților! Șeful MADR a fost chemat pentru a-și susțină acțiunile după ce PNL a depus o moțiune simplă în care critică acțiunile lui Petre Daea în combaterea pestei porcine africane.

    Ministrul Petre Daea s-a pregătit cu date pentru a contracara acuzațiile ce i s-au adus în moțiunea intitulată ”După ciuma lui Caragea, România lovită de pesta lui Daea”.

    Șeful de la Agricultură a venit în susținerea activității sale cu cifre, între care și situația despăgubirilor, Petre Daea anunțând că: ”din cele 7.401 gospodării, la 6.731 s-au întocmit dosare, au fost verificate 6.136 și au fost plătite până la această dată 4.338, iar celelalte sunt în lucru și în curs de plată”.

    În fața parlamentarilor, Petre Daea a prezentat și o cronologie a acțiunilor întreprinse de instituțiile statului de la confirmarea primului caz de PPA în Satu Mare. Tododată, Daea a subliniat că între MADR și ANSVSA există o colaborare strânsă și că autoritățile sanitar-veterinare au acționat ”corect și la timp, fără echivoc”.

    Petre Daea a remintit și că, potrivit comisarului european Phil Hogan, România deține 75% din totalul numărului de crescătorii individuale de porci înregistrate la nivel european.

    La acest moment, numărul de focare de pestă porcină africană a ajuns la 944. Acestea sunt localizate în județele: Bihor, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Călărați, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Sălaj, Satu Mare și Tulcea. În cele 237 de localități unde a fost depistat virusul au fost sacrificate 311.616 suine.

    După dezbaterea de astăzi din Camera Deputaților, mâine –  miercuri, 26 septembrie, parlamentarii vor supune la vot adoptarea moțiunii împotriva ministrului agriculturii Petre Daea.

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!