• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • UPDATE – Fructele autohtone, în mijlocul unui nou scandal alimentar. Italienii suspectează că afinele românești sunt infestate

    agrointeligenta.ro

    Fructe de pădure congelate care au fost importate din România, Polonia şi Bulgaria au fost retrase de la vânzare în Italia, după ce s-a descoperit că sunt contaminate cu virusul hepatitei A, potrivit unor informaţii introduse în sistemul european de alertă alimentară.

    Preşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, a declarat pentru Mediafax că în urma verificărilor făcute de instituţie nu a fost găsită „niciun fel de problemă” la exportatorul român.

    “Este vorba de un mix de fructe provenit din trei ţări, România a trimis doar afine congelate, din informaţiile pe care le avem noi. Din verificările pe care le-am făcut, la exportatorul român nu există nici un fel de problemă. A fost o alertă pe sistemul rapid de alertă, ANSVSA ia imediat toate măsurile şi face anchetă”, a declarat Mănăstireanu, miercuri, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

    Sursa de afine nu vinde pe piața internă

    “Acel agent economic din România dă fructe strict pe piaţa internaţională, nu pe piaţa din România. Din partea noastră nu reprezintă niciun fel de problemă pe piaţa noastră. Deci, din punctul de vedere al României nu e nici un fel de implicare, repet”, a subliniat şeful ANSVSA.

    Alerta pe acest subiect, introdusă în Rapid Alert System for Food and Feed (RASFF) la 30 mai, vizează un lot de fructe de pădure congelate care, potrivit informaţiilor actualizate luni, 17 iunie, a fost retras de la comercializare în Italia. Măsura a fost dispusă de autorităţile italiene după ce în lotul respectiv a fost descoperit virusul hepatic A.

    Tot Italia a introdus în RASFF alte două alerte privind loturi de fructe de pădure congelate care sunt contaminate cu virusul hepatitei A. Loturile, aduse din Canada, Serbia, Bulgaria şi Polonia, au fost, de asemenea, retrase de pe piaţă.

    Te-ar mai putea interesa

    Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!