• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CIOBANII SUPĂRAȚI AU AJUNS LA BUCUREȘTI: „INTRĂM ÎN GREVA FOAMEI. AȘTEPTĂM TOȚI COLEGII ALĂTURI DE NOI!”

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Oierii supărați au ajuns la București! În fața Ministerului Agriculturii, în această dimineață, așa cum au promis, au ajuns ciobanii nemulțumiți de politicile de subvenție din oierit, dar și de situația generală a crescătorilor de ovine din România.

    Șase oieri au ajuns până acum în fața Ministerului Agriculturii. Crescătorii au veniți îmbrăcați cu cojoace și au adus cu ei și doi berbeci: unul cu origine, care beneficiază de sprijinul cuplat pe ovine, și un al doilea fără origine, deci fără acest sprijin, dar mult mai voinic decât cel subvenționat pentru reproducere.

    ”Noi aveam astăzi o ședință la ANZ (Agenția Națională pentru Zootehnie – n.r.) ce s-a amânat în data de 12 (vineri, 12 octombrie – n.r.). Noi oricum nu plecăm de aici, așteptăm colegi din toată țara, ciobani ca noi cu probleme, să vină alături de noi, să ne susțină. Noi din momentul acesta intrăm și în greva foamei”, a declarat Dan Petrescu, oieri din Curtea de Argeș.

    Crescătorul de ovine, recunoscut drept un mare critic al politicilor de subvenție din România, a precizat că alături de cei care au ajuns astăzi la București se vor alătura și alți fermieri. ”Vin, sunt pe traseu, vin mulți. Dormim aici în stradă, de aia ne-am luat cojoacele pe noi. Ciobanii din țară să știe, să vină alături de noi că va fi rău și pentru ei. (…) Să poveștește că sunt doi-tre care au cazuri, dar nu e adevărat. În ultimii ani, în toată țara sunt sute, mii de fermieric are au ajuns în sapă de lemn”, a vorbit Petrescu despre motivele pentru care oierii sunt nemulțumiți.

    Berbec cu origine si berbec fara origine
    Un berbec fără origine (dreapta) este mult mai voinic și cu mai multe calități de reproducători decât un exemplar cu origine care primește subvenție specială

    Oierii veniți la București spun că cel mai mult sunt afectați de sistemul inegal de subvenționare. Astfel, dacă Ajutorul Național Tranzitoriu se achită pentru toate oile declarate la APIA, al doilea sprijin, cel cuplat, se plătește pentru efective între 250 și 600 de capete și numai pentru animale din Registrul Genealogic și pentru care se face Controlul Oficial al Performanțelor (COP). De anul trecut, în legislație s-a introdus obligativitatea  de a avea un mascul, un berbec, la fiecare 35 de ovine femelă eligibilă la sprijinul cuplat. Modul în  care s-au stabilit acești berbeci cu origine îi nemulțumește pe oieri care spun că s-a creat o piață în care animale de slabă calitate au primit recunoaștere de reproducători de elită în timp ce berbeci valoroși nu sunt recunoscuți.

    Dan Petrescu oier
    Oierul Dan Petrescu (dreapta) a acceptat într-un final să discute cu Ministrul Agriculturii

    Dacă inițial, oierii au refuzat să meragă la discuții în Ministerul Agriculturii, în jurul orei 10.00, unul dintre aceștia, Dan Petrescu, a acceptat invitația de a dialoga, se pare, chiar cu Ministrul Agriculturii.

    Crescătorii ajunși deja la București vin din mai multe județe ale țării, precum Argeș, Bihor, Sibiu, Alba sau Sălaj. Toți se plâng de prețul mic al cărnii de ovină, dar și de condițiile imposibile de a abatoriza animalele și de a le pune pe piață cu toate formele legale.

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!