• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Obținerea carnetului pentru condus tractoare: schimbări în 2019

    Oana Timar – Agrointeligența

    Obținerea permisului pentru conducerea tractoarelor va suferi modificări în perioada următoare potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică pe pagina Ministerului Transporturilor. Conform textului citat, se vrea schimbarea evaluărilor psihologice pentru obținerea permisului. Noile măsuri sunt anunțate să fie adoptate și să intre în vigoare anul viitor, în 2019.

    Oficialii susţin că nu există reglementări specifice privind stabilirea condiţiilor pe care au obligaţia să le îndeplinească furnizorii de servicii pentru a efectua evaluarea psihologică a persoanelor, în vederea obţinerii permisului de conducere pentru autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie. Mai exact, firmele sau cabinetele individuale, medicii care acordă aceste avize vor fi reevaluaţi după alte criterii, iar şoferii examinaţi vor trece prin alte probe pentru a obţine acest aviz psihologic.

    Potrivit proiectului, “obiectivele definirii acestor reglementări sunt date de necesitatea creşterii calităţii examinării psihologice a personalului din siguranţa transporturilor şi depistarea precoce a afecţiunilor psihologice incompatibile cu funcţiile pentru conducerea de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie”.

    Stabilirea condiţiilor de efectuare a evaluării psihologice a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere pentru autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie, denumit în continuare permis de conducere:

    “Art. 1. – (1) În contextul prezentelor norme, evaluarea psihologică specifică obţinerii permisului de conducere defineşte demersul de cunoaştere, prin mijloace de investigare adecvate, realizat de către un psiholog cu drept de liberă practică în specialitatea psihologia transporturilor, denumit în continuare psiholog, cu scopul identificării factorilor psihologici specifici activităţii de conducere a autovehiculelor şi tramvaielor, relevanţi pentru obţinerea sau prelungirea permisului de conducere, inclusiv pentru intervenţiile psihologice.

    (2) Consilierea psihologică specifică obţinerii permisului de conducere reprezintă intervenţia specializată, realizată de către un psiholog cu drept de liberă practică specializat în consilierea psihologică specifică siguranţei rutiere care este atestat şi în specialitatea psihologia transporturilor, cu scopul de a controla factorii psihologici critici identificaţi, relevanţi în siguranţa rutieră.

    Sursa: www.capital.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!