• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANIMALE ACUZATE DE CRIMĂ! UN BĂRBAT ȘI MAMA SA – OMORÂȚI DE TREI VACI ȘI UN TAUR!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Trei vaci și un taur au omorât doi oameni, mamă și fiu, pe o pajiște de lângă casa în care locuiau cei doi, situată în comuna Grădiștea, județul Vâlcea. Animalele sunt acum acuzate de crimă, într-un dosar penal de ucidere din culpă, întocmit de polițiștii din județ.

    Cazul a fost semnalat chiar de fiul bărbatului găsit mort. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că leziunile care au provocat decesul celor două persoane provin de la animalele crescute în gospodărie. Mai exact, trei vaci și un taur.

    Cercetările în acest caz sinistru au fost preluate de către polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale – IPJ Vâlcea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

    În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

    Te-ar mai putea interesa

    Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Doctorand la USV Timișoara și primar la 28 de ani: Andrei Obreja vrea să schimbe administrația rurală Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri

    Ultimele știri

    Universitatea de Științele Vieții din Timișoara a primit distincția europeană „HR Excellence in Research” de la Comisia Europeană Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Prețul rapiței a atins cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani – peste 560 de euro pe tonă! După ultimele atacuri, navele refuză să mai intre în porturile Ucrainei. Presiune pe porturile românești Victorie a fermierilor: Insecticide interzise de UE, permise cu derogare. Legea a primit votul final la Paris!