• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul PETRE DAEA: ”BANII pentru FERMIERI AU INTRAT ASTĂZI ÎN ȚARĂ”

    Oana Timar – Agrointeligența

    Ministrul agriculturii Petre Daea a anunțat astăzi, luni – 4 februarie, că în conturile României au intrat sumele pentru plata fermierilor, mai exact deconturile pentru plățile efectuate în sectorul agricol. Astfel, România va ajunge în primele două luni din acest an la 1,6 miliarde de euro, a declarat Petre Daea, precizând că este vorba despre plăţi prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

    ”Peste câteva zile vom ajunge la aproape 1,6 miliarde de euro aduşi în România în primele două luni ale anului. E un efort extraordinar, dar merită să faci. E un efort al tuturor, dar a meritat şi este o speranţă înzecită că putem face mai mult. Cum? Mergând pe acelaşi drum al seriozităţii, al implicării şi, evident, al urmăririi cu tenacitate a derulării fiecărui proiect în parte”, a spus Petre Daea, la conferinţa naţională cu tema „Satul românesc are viitor”.

    Potrivit ministrului Agriculturii, mai mult de 7,5 miliarde de euro au alimentat agricultura şi spaţiul rural din România.

    „Făcând un total pe 48%, ceea ce înseamnă 3,9 miliarde de euro AFIR, asta este cifra, adunând laolaltă banii din plăţile directe şi Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, România, până la această dată, şi cu suma care a intrat astăzi în ţară, depăşeşte 7,5 miliarde de euro, bani care au alimentat agricultura şi spaţiul rural. O sumă extrem de importantă, care se cântăreşte prin obiective de investiţii specifice activităţii AFIR, care se cântăreşte prin producţii specifice activităţii APIA, care a ridicat România pe o treaptă de respect în Uniunea Europeană şi pe o treaptă atât de necesară şi atât de căutată de fiecare dintre noi. Merită toţi cei care au contribuit la acest efort să prindă din respectul muncii felicitările care se impun în momentul acesta de bilanţ”, a menţionat Daea.

    Şeful de la Agricultură a adăugat că peste 866.000 de fermieri beneficiază de acest sprijin şi mai mult de 2,5 milioane de români au beneficiat direct sau indirect de avantajele investiţiilor create în spaţiul rural.


    Te-ar mai putea interesa

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor