• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MINISTRUL DAEA – VESTE PROASTĂ pentru FERMIERI: ”NU MAI SUNT BANI!”

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Fermierii au dorit să afle prin intermediul Agrointeligența – AGROINTEL.RO de la ministrul Petre Daea dacă în acest an se vor mai acorda fonduri, dacă vor mai exista sesiuni de proiecte pentru două submăsuri importante: submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri și submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole.

    Răspunsul lui Petre Daea oferit reporterilor Agrointeligența – AGROINTEL.RO a lăsat să se înțeleagă că mai există o șansă pentru fermierii care doresc să acceseze proiecte prin intermediul acestor două submăsuri.

    „Nu se mai dau că nu mai sunt bani. Din informațiile pe care le am eu, acestea s-au acoperit de proiecte. Pot să apară însă în execuție anumite situații în care suma respectivă să nu fie atinsă. Dacă din economiile, dacă le putem numi economii, dacă se aduce o sumă dintr-asta, se poate valorifica în acest sens. Nu mai sunt bani”, a declarat ministrul Agriculturii Petre Daea în cadrul conferinței de presă susținută ieri, luni – 18 februarie, la sediul ministerului Agriculturii.

    Ministrul Daea a subliniat însă că anul acesta procentul de fonduri europene accesate în agricultură va depăși cu mult 50%: „Făceam astăzi și un calcul că suntem în situația de a da drumul la toate măsurile. Suntem la un procent de 43% de fonduri accesate, anul ăsta depășim mult peste 50% și ne bucură faptul acesta pentru că am adus în România până la această dată 7,6 miliarde euro de la Uniunea Europeană, din 2017, 2018 și prima lună și jumătate de anul acesta, o sumă extraordinară care se vede în agricultură, care se resimte în buzunarul fermierilor, care se vede în Portul Constanța de unde pleacă produse afară la export datorită producțiilor pe care le-au realizat fermierii, într-un cuvânt e bine când dăm banii la timp și luăm banii de la Uniunea Europeană”, a mai spus Petre Daea.

    Te-ar mai putea interesa

    ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!