• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lege nouă: Testul pe care trebuie să îl treacă la Poliție toți tractoriștii

    agrointeligenta.ro

    Testul pe care îl vor susține toți șoferii, inclusiv tractoriștii care au permisul de conducere suspendat. Ordonanța Guvernului nr 11/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial și prevede că șoferii ale căror permise de conducere au fost suspendate să susțină un nou test de verificare a cunoașterii regulilor de circulație pe drumurile publice.

    Sunt vizați conducătorii auto care au rămas fără permis după ce s-au urcat băuți la volan sau au încălcat regulile privind prioritatea, depășirea sau trecerea pe culoarea roșie a semaforului.

    Prevederile se aplică șoferilor care au rămas fără permis de conducere și solicită reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce. Testul urmează să fie susținut până în a 30-a zi, inclusiv, sau până în a 45-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare.

    Sunt vizați conducătorii auto cărora li s-a suspendat permisul pentru:

    -conducerea sub influența băuturilor alcoolice;
    -nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

    Testul de verificare se susține la serviciul poliției rutiere care are în evidență titularul permisului de conducere sau la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost constatată contravenția ori au fost constatate prin același proces-verbal contravențiile. Verificarea va fi susținută și în cazurile în care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie pentru o perioadă de 90 de zile.

    Șoferii trebuie să știe că perioada de suspendare de 30, 60 sau 90 de zile se ia în considerare numai după expirarea dovezii. În cazul în care un conducător auto rămâne fără permis de conducere pentru o perioadă de 30 de zile, la care a primit o dovadă pentru 15 zile, acesta va putea primi permisul înapoi abia după 45 de zile.

    O nouă modificare în Codul Rutier pe 2019 prevede că șoferii depistați la controlul medical cu o afecțiune incompatibilă cu condusul nu vor mai avea voie să dețină un permis de conducere. Conducătorii auto își vor putea recupera permisul numai după ce urmează un tratament de specialitate și sunt supuși apoi unei evaluări medicale care să confirme dacă sunt apți pentru a se urca la volan.

    De menționat este că medicii au obligația de a anunțat Poliția atunci când constată că un conducător auto nu este apt pentru a conduce.

    Te-ar mai putea interesa

    ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!