• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FINANȚARE DE 100.000 EURO. AFIR PRELUNGEȘTE SESIUNEA DE PRIMIREA A PROIECTELOR!

    agrointeligenta.ro

    Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) informează printr-un comunicat remis astăzi – miercuri 24 aprilie, către Agrointeligența-AGROINTEL.RO că se prelungește sesiunea de depunere a cererilor de finanțare aferente submăsurilor 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare” și 16.4a „Sprijin acordat pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare-sectorul pomicol”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

    Astfel, proiectele prin care se poate solicita finanțare de maximum 100.000 euro se pot depune până în data de 30 iunie 2019, ora 16.00. Decizia de prelungire a sesiunii a fost luată în urma solicitărilor mai multor potențiali beneficiari, fiind vorba de proiecte cu o complexitate deosebită care necesită un timp suplimentar pentru întocmirea documentației.

    Reamintim faptul că fondurile disponibile pentru submăsura 16.4 sunt de 4.744.665 euro, iar pentru submăsura 16.4a se ridică la 6.668.484 euro. Pragul minim de selecție al proiectelor aferente sM16.4 și sM16.4 a este de 10 puncte.

    Modalitatea de depunere a cererilor de finanțare este cea on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info. Toți cei interesați să depună proiecte pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente pe site-ul AFIR, la secțiunea „Investiții PNDR”.

    Te-ar mai putea interesa

    ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!