• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oile continuă să moară la stâna lui Virgil Văduva. Două cadavre au fost trimise pentru analize la București

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO urmărește în continuare cazul ciobanului din Dolj ale cărui oi pier zilnic sub ochii săi. Chiar dacă atât crescătorul de animale, cât și autoritățile locale sanitar-veterinare au făcut demersuri pentru a afla cu exactitate din ce cauză animalele continuă să moară, se pare că gradul de complexitate al cazului a impus trimiterea de noi probe la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) din București. De data aceasta s-au trimis în Capitală două carcase integrale de animale moarte la stâna lui Virgil Văduva din satul doljean Bechet, comuna Orodel.

    Am trimis încă două oi la Institut. Nu i-au mai murit multe oi omului, dar oricum are mortalități acolo și nu putem să diagnosticăm o cauză sigură în afară de anaerobioză. Medicul veterinar de acolo a vaccinat animalele și a mai scăzut mortalitatea. Având în vedere că Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) are mai multe kituri de diagnostic vrem să facem o paletă mai largă de diagnostic, atât pe boli virale, cât și pe boli bacteriene. S-au trimis probe și la București. Au fost trimise două cadavre de oi întregi, un tineret de anul trecut și un miel de anul acesta, ca să recolteze dumnealor, să facă analiza anatomopatologică. Aseară au ajuns probele la București. Institutul e laborator de referință la mai multe boli din România, și chiar din Uniune, și atunci e și normal că fac mai multe analize. Rezultatul nu știm exact când vine, dacă diagnostică ceva ne comunică în 72 de ore, dacă nu durează până săptămâna viitoare. Noi am încercat să facem toate investigațiile necesare, ce avem noi în capacitatea laboratorului, examene anatomopatologice, examene clinice, examene la fața locului, examene botanice. Am încercat să vedem dacă e și un toxic la mijloc, dacă au dat cu erbicide, dacă au dat cu insecticide în zonă. Nu avem însă nici noi toate kiturile de diagnostic că erbicidele sunt zeci, sute, și chiar mii câteodată. În acest sens, am apelat la alte laboratoare, în speță și la IDSA”, a declarat Costică Retea, director executiv adjunct în cadrul DSVSA Dolj, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Vă reamtim că în Dolj evoluează un caz unic până la acest moment: proprietar al unei turme cu peste 700 de ovine, Virgil Văduva, crescător de animale din satul Bechet, comuna Orodel, a povestit pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că de la începutul lunii iulie, zilnic îi mor câte 7-8 oi, iar până acum i-au pierit în total peste 100 de animale. Animalele continuă să moară zilnic, în număr de 5-10 capete, în ciuda tuturor tratamentelor pe care le efectuează medicul veterinar. După ce au fost epuizate soluțiile la nivel local, la Dolj s-a luat decizia ca două animale moarte să fie trimise la București. Se are în vedere inclusiv ipoteza otrăvirii oilor întrucât cu câteva zile înainte de primele decese, oierul a sesizat stropiri cu avionul în zona în care animalele pășunează.

    Mai multe despre cazul de la Dolj și primele ipoteze ale medicilor puteți citi în articolul: O boală fără leac a lovit turma unui oier din România: ”Îmi mor zilnic câte 7-8 oi. Mi-au murit 100 de la începutul lunii”

    Te-ar mai putea interesa

    Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!