• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Romsilva a lansat trăsura tip fast-food, utilă micilor producători

    agrointeligenta.ro -

    Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a lansat, prin Direcţia Silvică Bistriţa Năsăud, un produs nou şi unic pe piaţa din România – trăsura tip fast-food, care poate fi achiziţionată la preţul de 30.000 de lei. Unitatea este perfectă pentru micii producători care își comercializează pe cont propriu produsele.

    Trăsura tip fast-food se realizează în Atelierul de confecţionat trăsuri şi sănii din cadrul Centrului de Valorificare a Produselor Pădurii din municipiul Bistriţa şi se vinde la preţul de 30.000 de lei. Se poate monta în spaţii publice, poate fi tractată hipo sau auto şi este dotată cu toate facilităţile pentru a fi autorizată să circule pe drumurile publice”, se arată în comunicatul Regiei Naţionale a Pădurilor.

    Trăsura poate ajunge la următoarele gabarite: 6 m lungime, 2,8 m lăţime şi 2,8 m înălţime. Este confecţionată din materiale reciclabile, este izolată termic şi are toate dotările necesare pentru scopul declarat.

    Acest produs inedit arată că Romsilva se adaptează la cerinţele pieţei actuale, diversificându-şi gama de produse şi servicii oferite publicului larg. Deşi am denumit-o generic ‘trăsură tip fast-food’, aceasta îşi poate schimba destinaţia în florărie, librărie, magazin de suveniruri, cafenea, gelaterie sau cofetărie. Fiecare trăsură se confecţionează manual, cu multă atenţie şi migală, de oameni pricepuţi. Avem deja cereri din toată ţara, chiar şi de la Bucureşti, şi încercăm să le onorăm pe toate”, a declarat directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, citat în comunicat.

    Potrivit Romsilva, Direcţia Silvică Bistriţa Năsăud realizează trăsuri şi sănii din anul 2004, când a deschis atelierul pentru Herghelia Beclean. Atelierul confecţionează anual peste 30 de modele din diverse categorii, noutatea fiind că, din acest an, oferta este întregită cu trăsura tip fast-food.

    Portofoliul de clienţi cuprinde administraţii publice locale, societăţi private sau diverşi crescători de cai, care oferă servicii de turism ecvestru şi ecoturism.

    Romsilva prospectează şi posibilitatea extinderii peste hotare urmând a fi confecţionate, în curând, trăsuri unicat destinate comerţului comunitar. Atelierul confecţionează la cerere şi boxe pentru cai, indispensabile oricărui crescător profesionist de cai”, se precizează în comunicatul citat.

    Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare păduri aflate în proprietatea publică a statului şi asigură servicii silvice pentru mai mult de 1 milion de hectare păduri aflate în alte forme de proprietate.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Călin Cozma vinde 1.000 de hectare din cele 2.300 pe care le lucrează. Motivul? Vrea să își salveze afacerea! Flori care se plantează în august și înfloresc în septembrie Șeful ANCPI anunță că proprietarii pot cere online corectarea erorilor la înscrierea în cartea funciară

    Ultimele știri

    Florin Barbu, MADR: Fermierii nu vor mai fi chemați la APIA pentru subvenții Când încep ploile. Prognoza meteo până pe 8 septembrie Lista actelor ce se depun la primărie pentru a primi despăgubiri de secetă la culturile din acest an