• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Bărbat strivit de propriul tractor, când se întorcea de la câmp

    agrointeligenta.ro

    Weekendul a adus o tragedie în comuna Groși. Un bărbat în vârstă de 66 de ani a murit după ce s-a răsturnat peste el tractorul pe care îl conducea.

    Vehiculul s-a răsturnat, iar omul a rămas captiv între fiare și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Din păcate, medicii nu au mai putut să facă nimic pentru a-l salva, corpul victimei fiind parțial secționat.

    Scenele la care au asistat neputincioşi martorii s-au derulat după lăsarea întunericului în comuna Groşi din Maramureş. Omul se întorcea de la câmp cu tractorul şi remorca încărcată cu fân când a avut loc nenorocirea.

    “Un vecin i-a sărit înspre acolo. Tractorul era răsturnat peste tractorist şi nu s-a mai putut face nimic decât să sunăm la 112”, spune un martor.

    Viceprimarul comunei Groși, Gavril Ardusătan, a spus că bărbatul decedat nu este, de loc, din localitate. “Este vorba despre un bărbat cu domiciliul din Satu Nou de Sus. Din câte se vorbește, ar fi venit să ajute, la muncă, pe cineva. În această perioadă, se lucrează foarte mult în gospodăriile din comuna noastră, iar oamenii își mai dau câte o mână de ajutor. Din păcate, o clipă de neatenție poate fi fatală, mai ales că este sunt zone în pantă. În plus, este și foarte cald”, a explicat, pentru AxaNews.ro, Ardusătan.

    Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga spitalului din Baia Mare pentru necropsie. Bărbatul era tatăl a două fete şi acasă îl aşteptau doi nepoţi.


    Te-ar mai putea interesa

    România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală!

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură