• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • La Călărași s-a interzis pășunatul ca măsură contra pestei porcine africane

    agrointeligenta.ro

    Un nou focar de Pestă Porcină Africană a fost confirmat într-o exploatație comercială. Ferma este situată în județul Călărași și deține un efectiv de 6.000 de capete de porci ce urmează să fie omorâți pentru a se stinge focarul. Între măsurile de urgență luate local pentru a elimina pesta se numără și interzicerea pășunatului.

    „Avem un focar la un agent economic din municipiul Călăraşi unde sunt aproximativ 6.000 de porci. Au fost prelevate probe care au ieşit pozitive. Au fost dispuse măsurile corespunzătoare urmând ca în zilele viitoare să se continue ce a fost aprobat, inclusiv uciderea celor aproximativ 6.000 de porci”, a declarat prefectul judeţului Călăraşi, George Iacob.

    „Ca urmare a confirmării focarului de pestă porcină africană în exploataţia comercială (…) aflată pe raza administrativă a municipiului Călăraşi, luni, 26 august, preşedintele Unităţii Locale de Sprijin Călăraşi, primarul Daniel Ştefan Drăgulin, a convocat o şedinţă a acestei structuri pentru aprobarea unui plan de măsuri în vederea prevenirii răspândirii virusului PPA pe teritoriul municipiului Călăraşi”, arată Primăria Călăraşi, potrivit Mediafax.

    Noul focar a impus luarea de măsuri în vederea prevenirii răspândirii virusului PPA pe teritoriul municipiului Călăraşi. Între punctele din planul de acțiune anti-PPA se numără interzicerea circulaţiei animalelor pe raza municipiului Călăraşi, interzicerea păşunatului, monitorizarea intrărilor şi ieşirilor în şi din oraş, instalarea de filtre de dezinfectare la intrările şi ieşirile din pieţe, târguri şi oboare sau catagrafierea exploataţiilor de porci pe cartiere.


    Te-ar mai putea interesa

    Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură