• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fenomenul care îi sperie pe fermieri: pomi înfloriți la final de octombrie!

    agrointeligenta.ro

    Fenomen îngrijorător, cauzat de temperaturile ridicate pentru această perioadă! Mai multe specii de pomi fructiferi au înflorit a doua oară în acest an în județul Arad, pe fondul căldurii neobişnuite, temperaturilor ajungând și la 29 de grade Celsius în miezul zilei.

    Foto: România Actualităţi

    În toate zonele din judeţ, pomicultorii au constatat că au înflorit din nou o parte dintre meri, pruni sau peri, ei temându-se că dacă se vor menţine temperaturile ridicate, vor fi afectate producţiile de fructe. Crengile care au acum flori nu vor mai da rod anul viitor. Mulţi pomi au flori pe un sfert din coroană, dar dacă va continua să fie atât de cald, producţia poate fi diminuată, spun localnicii.

    Pe lângă pomii fructiferi, sunt afectate şi alte specii de copaci, precum liliecii şi salcâmul. Reprezentanţii Oficiului Fitosanitar Arad spun că în acest moment nu pot face prognoze privind eventualele pagube ce ar putea să apară la fructiferi, dar recunosc că au văzut că în tot judeţul au înflorit fructiferi.

    Prognoza de specialitate, întocmită de Academia De Stiinte Agricole SI Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisesti”, arată că la data de 22 octombrie temperatura în zonele pomicole (minimele zilei, înregistrate în adăpostul meteorologic la 2 m de la nivelul solului / maximele zilei anterioare): Pitești 9,1ºC/26,8ºC; SCDP Băneasa 8,5ºC/23,5ºC; Bistrița 5,5ºC/24,3ºC; SCDP Constanța 12,2ºC/19,3ºC; SCDCPN Dăbuleni 3,6ºC/27,3ºC; SCDP Geoagiu 6,2ºC/26,4ºC; SCDP Iași 9,2ºC/20,9ºC; SCDH Târgu Jiu 5,9ºC/26,2ºC; SCDP Voinești 7,0ºC/26,1ºC.

    Potrivit specialiștilor, temperaturile foarte ridicate, seceta pedologică prelungită și radiația solară directă de mare intensitate de la începutul lunii iulie și din luna august și septembrie, au provocat apariția arsurilor solare pe fructe și frunze la unele soiuri de coacăz negru și roșu, zmeur, cireș, măr etc.

    În livezile neirigate, din cauza temperaturilor peste valorile optime și conținutului redus de apă din sol, s-a diminuat ritmul de creștere al fructelor și al acumulării substanțelor de rezervă necesare parcurgerii perioadei de repaus fiziologic și pornirii în vegetație a pomilor anul următor;

    Tot din cauza temperaturilor extrem de ridicate și secetei pedologice prelungite, s-a accelerat maturarea fructelor.

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!