• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sesiunea de depunere a cererilor pentru finanţarea fermelor de familie, prelungită până pe 14 august

    agrointeligenta.ro

    Sesiunea pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 121 referitoare la modernizarea exploataţiilor agricole a fost prelungită până la jumătatea lunii august, potrivit anunţului publicat pe pagina principala a portalului Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).

    Astfel, cererile de finanţare pentru măsura de investiţii ‘Modernizarea exploataţiilor agricole’ pot fi depuse la Oficiile Judeţene ale APDRP, până în data de 14 august 2013, ora 12.00.

    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a deschis, în luna iunie, sesiunea de depunere a proiectelor pentru dezvoltarea fermelor familiale, suma alocată acestei sesiuni fiind de 50 de milioane de euro.

    În cadrul etapei vor fi finanţate aproximativ 1.000 ferme de familie, cu o valoare maximă eligibilă a proiectului de 125.000 euro, din care până la 50.000 euro sprijin nerambursabil prin PNDR.

    Conform MADR, pot depune proiecte persoane fizice, cu condiţia autorizării înaintea semnării contractului de finanţare, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale şi alte tipuri de beneficiari eligibili în cadrul măsurii 121.

    Pentru asigurarea cofinanţării, beneficiarii vor avea posibilitatea de a contracta credite printr-un fond de creditare creat de MADR, facilitând astfel necesarul de cofinanţare a proiectelor.

    Ferma de familie este o fermă care produce pentru consumul propriu, iar surplusul este comercializat. Activităţile din cadrul fermei sunt realizate, în principal, de către membrii familiei. Dimensiunea economică a fermei de familie poate fi între 2 – 50 UDE (Unitatea de dimensiune economică). Aceasta exprimă dimensiunea unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei.

    Sursa: Agerpres

    Te-ar mai putea interesa

    Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!