• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Naturevo a sărbătorit 20 de ani de activitate pe piața agricolă din România

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    În prezența unui public numeros, NATUREVO a sărbătorit 20 de ani – o vârstă plină de energie și elan. 20 de ani sunt mai mult decât vârsta maturității și sunt anii în care compania a parcurs un drum spre performanță. Naturevo a fost însoțită în acest drum de fermieri, colaboratori, furnizori, dar, și mai important, de o echipa în continuă creștere.

    Seara a debutat cu un discurs susținut de dl Ioan ENOIU – fondator NATUREVO. Acesta a arătat: ”Iubirea de natură ne-a inspirat când am numit-o NATUREVO, cu sensul de EVOCARE, EVOLUȚIE ȘI REVOLUȚIE ÎN NATURĂ”.

    Pe parcursul anilor au fost întâmpinate multiple dificultăți, ținând cont de condițiile specifice României, care au fost depășite prin muncă asiduă și professionalism. Lângă rebelul fondator au fost câteva persoane, dintre care două duc și astăzi stindardul și se identifică cu istoria NATUREVO: Cristina Miculescu, astăzi Director General și Rodica Zidaru, Manager de Dezvoltare Piață.

    Misiunea declarată de NATUREVO a fost să aibă capacitatea de a oferi fermierilor soluții performante pentru sănătatea plantelor, adaptate schimbărilor climatice (la început, când fondatorul Naturevo vorbea de schimbări climatice, foarte mulți considerau că este “puțin plecat’). Așa s-a dezvoltat ulterior conceptul “Evo Clima”.

    Pe lângă Evo Clima, s-au lansat și alte concepte precum: 0,00 Reziduuri, Naturevo Inovație, Naturevo Eco, concepte care au și astăzi aceeași aplicabilitate.

    Faptul că NATUREVO a reușit în bună măsură să aducă în agricultura României “stiința la zi”, stau mărturie rezultatele obținute de fermierii, care s-au alăturat demersului curajos al firmei, deloc ușor, dar edificator.

    În toate etapele parcurse, NATUREVO s-a bazat pe cel mai valoros capital: CAPITALUL UMAN!

    Cristina MICULESCU – director general NATUREVO a subliniat importanța echipei și, de asemenea, importanța partenerilor. Ea a amintit celor prezenți că Naturevo oferă fermierilor soluții personalizate cu inputuri pentru afacerea lor. Dincolo de acestea, Naturevo este o firmă cu și despre oameni, aflați în relație cu alți oameni, partenerii Naturevo.

    Naturevo este printre puținele echipe din piață care implică expertiza tehnică în camp deschis, înaintea oricărei negocieri. Ce înseamnă acest lucru pentru noi? O recunoaștere a profesionalismului și respectului pe care vi-l purtăm”.

    Directorul General Naturevo a mai menționat în prezentare că în spatele fiecărui coleg de la vânzări, pe care cu siguranță fermierii îl asimilează cu Naturevo, vor avea ocazia să îi vadă și pe colegii pe care el se bazează. Aceștia sunt oamenii care contribuie la rezultatele firmei, fie că sunt de la departamentul economic, logistică, juridic sau de la execuție.

    În prezentare a menționat onoarea de a vedea: ”92 de pasiuni, 92 de idealuri, 92 de profesioniști, 92 de OAMENI care înseamnă NATUREVO la 20 de ani!”

    După ce a avut loc prezentarea echipei, invitații au avut parte de momente artistice: Prestație live Andreea Runceanu, show de lasere cu conceptele Naturevo, muzica live – Prestige Orchestra.

    Participanții au apreciat în mod deosebit calitatea prezentărilor și momentele artistice.

    Te-ar mai putea interesa

    Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!