• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • România are undă verde pentru a exporta carne în China

    agrointeligenta.ro

    România îndeplineşte condiţiile pentru efectuarea exportului de carne proaspătă şi produse din carne în China, iar legislaţia europeană este implementată corect la nivel naţional, conform concluziei Administraţiei Generale pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei din China /AQSIQ/ exprimate în cadrul unei misiuni efectuate în România, în perioada 22-31 iulie.

    Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor /ANSVSA/, citat de agerpres.ro, în ultima săptămână a lunii iulie, instituţia a parafat un Memorandum şi o serie de Protocoale de colaborare în domeniul sanitar veterinar şi cel al siguranţei alimentelor, cu AQSIQ, în vederea demarării exporturilor de carne de porc şi produse din carne de porc, precum şi a celui de bovine de reproducţie, din România în China.

    Importăm de 7 ori mai multă carne de porc decât exportăm

    România a importat în primele patru luni din acest an 35.963 de tone de carne de porc, o cantitate de peste şapte ori mai mare decât exporturile realizate în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2013, care au totalizat 4.705,8 tone, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

    Valoarea importurilor a depăşit 61,2 milioane de euro, în primele patru luni din acest an, faţă de cele 9,8 milioane de euro încasate din exporturi, în perioada menţionată, pentru cantitatea de 4.708 tone de carne de porc, proaspătă sau refrigerată. Importurile de carene de porc au provenit cu precădere din ţările UE, în general din Germania, Ungaria, Olanda, Spania, Belgia, Austria şi Danemarca.

    Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012, importurile de carne de porc au crescut cu 16,6 procente, de la 30.831,9 tone la 35.963,9 tone la finele lunii aprilie 2013, iar valoarea acestora s-a majorat cu 15,7%, de la 52,8 milioane de euro, la 61,2 milioane euro. Importurile şi exporturile de carne de porc au fost realizate în ţările intra şi extracomunitare.

    Exporturile autohtone de carne de porc şi de porci vii au fost afectate de restricţiile impuse României de Uniunea Europeană din cauza evoluţiei pestei porcine clasice, însă începând cu 2014 acestea ar putea fi ridicate în totalitate, pe întreg teritoriul României, atât pentru comercializarea porcilor vii cât şi pentru carne de porc.

    Livrările de carne şi produse procesate din carne de porc provenind de la firme româneşti au fost interzise pe piaţa Uniunii Europene din anul 2003, întrucât România folosea vaccinarea porcilor pentru eradicarea pestei porcine clasice. În acel an, în 2003, România a exportat 478.669 de tone de carne de porc, în valoare de 619,12 milioane de euro.

    Specialiştii ANSVSA afirmă că, din 2014, România ar putea exporta de zeci de milioane de euro, dacă va fi reluat comerţul intracomunitar cu porci vii la nivel naţional, nu doar prin sistemul canalizat, în condiţiile în care în fermele din România sunt crescuţi la ora actuală între 1,5 şi 1,7 milioane de porci.

    Ultimele focare de pestă porcină din România au fost înregistrate în 2007, ANSVSA cheltuind până în prezent peste şapte milioane de euro pentru derularea programului de eradicare a acestei boli pe teritoriul ţării.

    Te-ar mai putea interesa

    Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță!

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!