• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lovitură la AFIR: Directorul Adrian Chesnoiu, delegat la Buzău, printre legumele lui Costel Vînătoru. În locul său ar veni Sorin Radu, fost secretar de stat în MADR

    Vlad Macovei – Agrointeligența

    În această seară, 12 decembrie 2019, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu, în timp ce se afla la un eveniment la Sinaia împreună cu directorii județeni, a primit o decizie de delegare la Banca de Gene Buzău, condusă de cercetătorul Costel Vânătoru, până la 31 decembrie 2019.

    Conform informațiilor pe care le am în acest moment, acesta este primul pas dintr-o strategie a ministrului Adrian Oros de a-l schimba pe Chesnoiu de la șefia AFIR.

    În perioada în care Adrian Chesnoiu este “trimis” la Buzău, funcția de director general AFIR ar urma să fie ocupată de Sorin Radu, director AFIR la Satu Mare. Interesant este că Sorin Radu nu a participat la întâlnirea de la Sinaia, unde urma să fie prezentat raportul de activitate pe 2019 a AFIR și unde fusese invitat și ministrul Adrian Oros, dar nu a mai ajuns.

    Adrian Chesnoiu a câștigat în iunie 2017 concursul pentru poziția de director general AFIR. Sorin Radu a ocupat, pentru o scurtă perioadă, funcția de secretar de stat în Ministerul Agriculturii, în mandatul de ministru al lui Achim Irimescu, din cabinetul tehnocrat al lui Dacian Cioloș.

    Adrian Chesnoiu nu a putut fi contact până în acest moment.

    Din partea ministerului nu există în acest moment o comunicare oficială pe acest subiect.

    Conform legislației, delegarea se poate face 60 de zile pe an, pe o funcție corespunzătoare cu pregătirea celui delegat. Deoarece anul 2019 este pe sfârșite, delegarea poate fi făcută doar pentru cele trei săptămâni care au mai rămas din acest an. Pentru 2020, o altă delegare de 60 de zile mai poate fi făcută, dar doar atât.

    În acest moment, la AFIR are loc o verificare din partea Direcției Generale de Control, Antifraudă și Inspecții din MADR, în baza unei tematici de control aprobate de conducerea ministerului pe 29 noiembrie 2019.

    Voi reveni cu amănunte!


    Te-ar mai putea interesa

    Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor