• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cine sunt proprietarii fermei de păsări unde a fost descoperită gripa aviară

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Gripa aviară în ferma a doi medici veterinari! Exploatația avicolă din Seini, județul Maramureș, unde a fost descoperit focarul de gripă aviară, este administrată de firma Karin SRL, deţinută de medicii veterinari Dan Grigore Meseşan şi Alexandru Florin Cotuna.

    Firma Karin SRL asigura necesarul de ouă pentru consum pentru piaţa organizată din România şi Ungaria, scrie Agerpres.

    Potrivit termene.ro, firma Karin SRL, care se ocupă cu creșterea păsărilor, există pe piață de 25 de ani. În anul 2018, compania avea o cifră de afaceri de 3.864.575 și în jur de 16 angajați.

    Pe site-ul propriu, firma se prezintă ca o companie care a reușit să se impună pe piața din România și din străinătate prin calitatea deosebită a ouălor produse, calitate garantată de managementul celor doi acționari, care, prin specializarea lor de medici veterinari, supervizează întregul proces tehnologic și lanțul alimentar.

    Printre cei mai importanți clienți ai companiei Karin se numără: Cora Baia Mare, magazinele Abaflor, magazinele Grup Cerneștean, magazinele Grup Luceafărul, magazinele Moruta, magazinele Salamandra Cluj ,en-gros Gordius Satu Mare, fabrica de paste făinoase Hajdu din Ungaria, etc.

    De asemenea, în lista furnizorilor lor figurează și o fermă din Ungaria-  Mohacsibe Kft, drept furnizor de puicuțe ouătoare Lohmann.

    În momentul în care ferma avicolă din Seini a fost lovită de gripă aviară, în exploatație exista un efectiv de 18.699 de păsări.

    Primarul din Seini, Gabriela Tulbure, a declarat astăzi, joi – 16 ianuarie, că focarul de gripă aviară descoperit la ferma de creştere a găinilor situată la marginea oraşului Seini a fost izolat, iar serviciile veterinare au luat măsurile de biosecuritate adecvate.

    „Situaţia este sub control, fiind luate toate măsurile de combatere în focar şi nu există posibilitatea afectării sănătăţii populaţiei. Serviciile veterinare au luat toate măsurile de biosecuritate în vederea stopării extinderii virusului”, a spus Gabriela Tulbure.

    De asemenea, Primăria oraşului Seini a suspendat achiziţionarea de materie primă din ferma avicolă pentru staţia de biogaz care produce energie pentru mai multe imobile din localitate.

    În judeţul Maramureş, conform datelor Direcţiei Judeţene Agricole, funcţionează 12 ferme de găini.


    Te-ar mai putea interesa

    Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură