• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Apicultorii din ROMAPIS critică autorizarea neonicotinoidelor la porumb și salută interzicerea lor la floarea-soarelui

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Federația Asociațiilor Apicole din România – ROMAPIS salută decizia ministerul Agriculturii de a nu mai acorda derogare pentru folosirea tratamentelor cu neonicotinoide pentru semințele de floarea-soarelui, precizând că acest lucru nu reprezintă altceva decât o intrare în normalitate.

    „Faptul că, la peste 6 ani după instituirea interdicției folosirii neonicotinoidelor la cultura de floarea-soarelui la nivel de UE, această măsură de protecție a albinelor și a celorlalți polenizatori se aplică, în sfârșit, pentru prima oară și în România reprezintă o intrare în normalitate pe care apicultorii României nu pot decât să o salute!”, se arată într-un comunicat de presă al ROMAPIS remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Reprezentanții ROMAPIS speră ca odată cu dispariția acestor pesticide, să existe o mai bună colaborare între sectorul apicol și sectorul agricol: „Considerăm că această situație deschide noi perspective prin faptul că atât sectorul apicol cât și cel vegetal se vor afla pentru prima oară de la apariția acestor tratamente în România în situația de a putea evalua în termeni reali impactul absenței acestor pesticide atât la floarea-soarelui și rapiță cât și asupra albinelor. Sperăm ca această experiență să conducă la o mai bună colaborare între cele două sectoare pornind de la o evaluare corectă a realității la finalul actualului sezon apicol și agricol”.

    De asemenea, Federația Asociațiilor Apicole din România – ROMAPIS le cere apicultorilor români să fie vigilenți și să se asigure că fermierii respectă interdicția impusă de ministerul Agroculturii.

    „Solicităm autorităților dar și fermierilor și apicultorilor să manifeste o exigență sporită cu privire la respectarea strictă a interdicției tratării cu neonicotinoide a semințelor de floarea-soarelui și de rapiță. Considerăm că există riscul ca lipsa de experiență a fermierilor români în privința combaterii dăunătorilor acestor culturi în absența neonicotinoidelor să îi determine să nu respecte legea prin utilizarea unor stocuri de semințe din anii trecuți sau să recurgă la tratamente ilegale, efectuate în afara spațiilor autorizate de tratare, cu neonicotinoide sau chiar cu alte molecule neautorizate”, se mai arată în comunicatul ROMAPIS.

    ROMAPIS consideră însă că autorizarea temporară pentru tratarea cu neonicotinoide a semințelor de porumb reprezintă o abatere de la normalitate, precum și o interpretare abuzivă a legislației europene din domeniu: „Considerăm că emiterea unei autorizări temporare pentru tratarea cu neonicotinoide a semințelor de porumb reprezintă însă o abatere de la normalitate și o interpretare abuzivă a prevederilor Regulamentului CE 1107/2009. Acest act normativ stipulează clar la articolul 53 că derogarea de la interdicția europeană a folosirii unor pesticide este un act cu caracter excepțional, aplicabil în situații de urgență, în cazul când sănătatea plantelor este amenințată de pericole ce nu pot fi evitate cu alte mijloace rezonabile. La a 6-a derogare consecutivă pentru porumb apreciem că acest act nu mai poate fi interpretat ca o excepție, nici ca o urgență în situația în care nu cunoaștem ca în acest interval de timp MADR să fie preocupat de studiul unor metode alternative noi de combatere a dăunătorilor, nici de aplicarea consecventă a tehnicilor agricole cunoscute care ar diminua nivelul de infestare cu dăunători specifici ai porumbului precum rotația culturilor. Porumbul, deși nu este o plantă meliferă în sine, reprezintă o sursă de polen importantă pentru albine, expunerea acestora la efectul neonicotinoidelor care se regăsesc în polenul de porumb fiind foarte periculoasă. De asemenea, celelalte efecte ale folosirii semințelor tratate cu aceste substanțe, inclusiv cele de sfeclă de zahăr, cum ar fi migrarea substanțelor toxice prin aer sau din sol prin intermediul apei în alte zone, inclusiv la culturi agricole netratate sau pajiști naturale și la flora spontană, sunt fenomene foarte periculoase pentru polenizatori și cu risc pentru sănătatea publică.”

    Te-ar mai putea interesa

    Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!