• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CARANTINĂ TOTALĂ! ȘEFUL STATULUI: ARMATA VA IEȘI PE STRĂZI ALĂTURI DE POLIȚIE!

    agrointeligenta.ro

    Președintele Klaus Iohannis a declarat astăzi, marți 24 martie după întâlnirea pe care a avut-o cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri din cabinet, că vor fi introduse noi restricții pentru cetățeni. De mâine, 25 martie românii nu mai au voie să iasă din casă decât pentru urgențe, aprovizionare curentă sau pentru a merge la serviciu.

    Președintele a precizat că persoanele peste 65 de ani nu mai au voie deloc să iasă din casă. Armata va sprijini poliția pentru a asigură respectarea măsurilor, iar în cazul persoanelor aflate în carantină sau izolare vor fi folosite dispozitive electronice, astfel încât să poată fi controlate.

    „Tocmai am încheiat o ședință de lcuru. Au participat prim-ministul, ministrul de interne, al sănătății și ministrul apărării. Am evaluat situația care devine din ce în ce mai complexă. Am discutat măsurile suplimentare care se cer luate în această perioadă și pot să vă spun că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a încetini răspândirea infecției cu coronavirus. Se vor introduce noi restricții în sensul în care ce a fost până acum o recomandare, devine o obligație. Stăm acasă. Oamenii pot să iasă din casă pentru a merge la serviciu sau pentru a face cumpărăturile de pe o zi pe alta. Am convenit să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau izolare măsuri de supraveghere electronică, pentru ca aceste măsuri să fie respectate integral”, a anunțat Iohannis.

    Acesta a completat că s-a convenit să se folosează și armata pentru a gestiona mai bine situațiile din teren. Armata va dispune personal care va suplimenta forțele de poliție.

    ”În afară de aceste chestiuni, am convenit să folosim și Armata, pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren. În acest fel, Armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine publică, Jandarmerie și Poliție.

    Un punct foarte special, țin neapărat să-l mai menționez – persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale. Și, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă.

    Am discutat și alte măsuri care se cer luate, fie prin Ordonanțe de urgență ale Guvernului, fie prin Hotărâri ale Guvernului, fie prin ordine militare. Aceste restricții, pe care tocmai le-am menționat, vor fi prelucrate în cursul zilei de astăzi într-o ordonanță militară, ordonanță militară care se va finaliza până la sfârșitul acestei zile. Și restricțiile, dragi români, vor intra în vigoare începând de mâine”, a declarat Klaus Iohannis.

    De la ora 14.00, președintele va avea o videoconferință cu managerii de spitale, premierul, ministrul de Interne, ministrul Sănătății, Ministrul Apărării Naționale Nicolae Ciucă și ministrul Transporturilor Lucian Bode.


    Te-ar mai putea interesa

    Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale!

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură