• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii bihoreni preferă să cumpere animale doar primăvara: Târgurile de toamnă sunt pentru testarea pieței

    agrointeligenta.ro

    Vorba veche românească: „Toamna se numără bobocii” nu este valabilă întotdeauna şi în toate cazurile. Cel puţin în domeniul crescătorilor de păsări şi animale mici nu se adevereşte. Aceştia se plâng că târgurile de toamnă sunt mult mai slabe decât cele de primăvară.

    „Cine este prost să-şi ia animale şi păsări pentru iarnă, când mâncarea este mai scumpă. Mai ales acum pe criza aceasta”, spune unul dintre crescătorii prezenţi la târgul organizat duminică, 15 septembrie 2013, în județul Bihor.

    „Am fost la ultimele trei târguri de acest fel organizate la Oradea, dar am vândut foarte slab. Chiar şi cel de la Monor, din Ungaria, considerat unul dintre cele mai mari târguri de acest gen din Europa Centrală a fost mai slab”, ne-a declarat Silaghi Sandor din Sântion, unul dintre cei mai cunoscuţi crescători de păsări şi animale mici din partea de vest a ţării. Sisi, cum îi spun prietenii, a adus şi de această dată la târg o adevărată grădină zoologică: găini, raţe, purcei, gâşte, bibilici, etc.

    Timp capricios

    La târgul de duminică au fost prezenţi câteva zeci de crescători. Probabil numărul lor nu a fost aşa de mare şi din cauza timpului nefavorabil, înainte cu o zi plouând, iar duminică dimineaţa câţiva nori au trecut pe cerul Oradiei, speriindu-i pe mulţi dintre cei care ar fi dorit să participe.

    Cu toate acestea, cei care au vizitat târgul au avut ce vedea, iar timpul s-a încălzi spre orele amiezii, spre bucuria târgoveţilor şi vizitatorilor.

    Sursa: bihon.ro

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!