• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Modificări la legea certificarelor de depozit: mai mulți fermieri vor avea acces la acest sprijin

    agrointeligenta.ro

    Ministrul Daniel Constantin, împreună cu secretarul de stat Valentin Şoneriu au fost invitaţi luni la şedinţa grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor. Domniile lor au prezentat principalele obiective ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru perioada următoare şi au răspuns chestiunilor de actualitate ridicate de deputaţii liberali.

    ”În premieră, ministrul Daniel Constantin a declarat că instituţia pe care o conduce are în vedere o serie de modificări privind legea prin care fermierii beneficiază de certificatele de depozit. O comisie specială va fi formată în acest sens din reprezentanţi ai MADR, parlamentari şi exponenţi ai principalelor instituţii financiare din România. Potrivit ministrului Constantin, actualele prevederi legale sunt restrictive, astfel că, un număr redus de fermieri au obţinut până în prezent certificate de depozit şi, dintre beneficiari, o parte deţineau deja propriile spaţii de depozitare. Prin modificarea cadrului legal, certificatele vor fi accesibile unui număr mai mare de fermieri, este asigurarea pe care ministrul a dat-o deputaţilor PNL”, se arată într-un comunicat de presă transmis după discuțiile dintre ministru și parlamentarii PNL.

    Te-ar mai putea interesa

    DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!