• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prima filială regională Agricover Credit a fost inaugurată la Slobozia

    agrointeligenta.ro

    Grupul Agricover a deschis marţi, 8 octombrie, la Slobozia, prima filială regională a diviziei sale de finanţare, Agricover Credit, cu scopul de a fi mai aproape de fermieri şi de a le oferi mai rapid sprijinul financiar de care au nevoie în activitatea lor.

    “Am ales Slobozia pentru a fi mai aproape de fermieri, pentru a le putea oferi mai rapid soluţii de finanţare. Colaborăm cu mulţi dintre fermierii din zonă, pe care i-am sprijinit până acum şi o vom face în continuare. Agricover Credit nu poate lipsi din inima agriculturii româneşti, performanţa şi succesul fermierilor ne-au adus aici”, a declarat Robert Rekkers, Directorul General al Agricover Credit.

    Lansarea filialei de la Slobozia este parte a unui proces şi rezultatul unui model de business centrat pe fermier şi pe nevoile acestuia. Echipa Agricover Credit va rămâne la fel de mobilă pe teren, iar datorită prezenţei la Slobozia aceasta va fi mai eficientă în analizarea dosarelor şi acordarea creditelor pentru toată regiunea, inclusiv Giurgiu şi Călăraşi.

    “Filiala de la Slobozia va fi un hub operaţional pentru toată regiunea, unde dosarele de creditare vor putea fi procesate rapid iar fermieriii vor găsi toate soluţiile pentru afacerile lor, deoarece aici vor fi prezente şi celelalte divizii ale Grupului – Broker de Asigurări, Distribuţie, Cereale şi aşa mai departe”, a precizat Robert Rekkers.

    agricover

    Prezenţi la eveniment, primarul municipiului Slobozia, Alexandru Stoica, şi prefectul judeţului Ialomiţa, Petre Gigi, au salutat iniţiativa Grupului Agricover de susţinere a fermierilor şi au arătat că agricultura este principalul motor de creştere economică a regiunii.

    Agricover Credit este una dintre liniile de business ale Grupului Agricover cu cea mai mare creştere în ultimii ani. În primul semestru din 2013, profitul operaţional al Agricover Credit a fost de 8.600.000 de lei, cu 47% mai mare decât la 30 iunie 2012. Valoarea creditelor acordate în primul semestru al anului 2013 a fost de 253.239.000 lei, cu 87% mai mare faţă de 30 iunie 2012 iar Grupul prognozează o creştere a plasamentelor cu cel puţin 40% anul acesta.

    Despre Agricover Credit

    Înființată în 2008, Agricover Credit este singura instituție financiară din România care oferă produse financiare exclusiv fermierilor din sectoarele vegetal şi zootehnic. Cunoaşterea şi înţelegerea activităţii agricole permit punerea la dispoziţie a unei game variate de produse pentru finanţarea capitalului de lucru şi a investiţiilor într-o manieră flexibilă, adaptată nevoilor şi caracteristicilor celor cărora se adresează. Agricover Credit a înregistrat o creştere rapidă ajungând, în numai câţiva ani, să fie unul dintre jucătorii importanţi în finanţarea producătorilor agricoli.

    agricover 1

    Despre Grupul Agricover

    Grupul Agricover este cel mai important furnizor de soluţii complete pentru agricultură din România, un integrator în circuitul serviciilor şi produselor, deţinând poziţia de lider pe piaţa de agribusiness. Înfiinţată în anul 2000, prin fuziunea dintre SC Comcereal SA Buzău şi Ulvex SA, compania Agricover şi-a extins afacerile în domeniul agribusiness-ului, construind un model de business ca integrator între fermieri şi industria alimentară. Având peste 600 de angajaţi, Grupul Agricover include: Agricover Distribuţie, Agricover Cereale, Agricover Silozuri, Agricover Logistică, Agricover Credit, Agricover Livestock, Agricover Bulgaria, Covera.ro. Soluţiile integrate oferite fermierilor includ seminţele, îngrăşămintele, motorina, produsele fitosanitare, consultanţa tehnică de specialitate, suportul financiar, asigurarea recoltei, serviciile logistice şi de siloz, precum şi sprijinul pentru valorificarea recoltelor. În 2012, Grupul Agricover a avut afaceri de 970 de milioane de lei, în creştere faţă de 2011.

    Te-ar mai putea interesa

    ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță!

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!