• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii: ”Culturile și pășunile sunt compromise!”

    agrointeligenta.ro

    Secetă extinsă în toată țara, și fermele de animale suferă din cauza lipsei de precipitații. Ministrul Agriculturii Adrian Oros a vizitat în weekend zona Transilvaniei, afectată, de asemenea, de secetă. Șeful de la Agricultură a publicat mai multe imagini pe Facebook și a scris un mesaj de susținere pentru fermieri.

    ”În acest sfârșit de săptămână, am ținut să ajung și la zonele afectate de secetă din Transilvania. Situația este similară cu ceea ce am întâlnit în restul țării, nu a mai plouat de mult timp, iar culturile și pășunile sunt compromise. În lipsa vegetației, crescătorii de animale sunt nevoiți să apeleze la rezervele de hrană.

    Îi asigur pe fermieri că, pentru prima dată în zece ani, toţi cei care vor suferi pagube din cauza secetei vor primi despăgubiri! Comitetele pentru situaţii de urgenţă se vor întruni şi vor evalua dimensiunea pagubelor, astfel încât să avem o imagine cât mai obiectivă. Agricultura merge înainte!”, a scris ministrul Agriculturii, Adrian Oros, pe Facebook.

    Ultimele despăgubiri plătite fermierilor la nivel național au fost în 2015, când cele mai afectate culturi au fost cea de porumb și de floarea-soarelui. La acel moment au fost despăgubite și pierderile suferite în urma secetei pe pășuni, fânețe sau la plantele pentru nutreț. Citiți mai multe în articolul: Ce despăgubiri au primit fermierii români după seceta din 2015


    Te-ar mai putea interesa

    Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură