• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUME plătite fermierilor! Anunțul ministrului ADRIAN OROS direct din Parlament!

    agrointeligenta.ro

    Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a dat explicații despre plata subvențiilor la dezbaterea moţiunii simple ”Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros”, iniţiată de parlamentari PSD, ALDE şi afiliaţi grupului social-democrat, care se dezbate luni de plenul Senatului. Șeful de la agricultură a arătat că în primele 4 luni din anul 2020 plățile pentru fermieri au depășit sumele achitate de Guvernul PSD în perioada similară din 2019.

    ”(…) Guvernul PSD a acordat subvenții agricole la timp și integral. Deși acum România traversează o perioadă dificilă în primele 4 luni ale anului dacă vă uitați pe cifre oficiale nivelul de absorbție a fondurilor europene s-a situat la cel mai înalt nivel comparativ cu anii anteriori. În primele patru luni ale anului 2020 plățile efective pentru fermieri s-au ridicat la 211 milioane de euro față de 136 milioane euro în aceeași perioadă a anului 2019. Pentru implementarea actualului program european PNDR 2014-2020 am corectat strategiile păguboase ale guvernării PSD care au generat risipirea alocărilor europene și de la bugetul național fără a constitui o valoare adăugată certă pentru România”, a explicat Adrian Oros.

    Semnatarii moțiunii de cenzură solicită demiterea ministrului Agriculturii, Adrian Oros, ”până nu desfiinţează întregul sector agroalimentar din economia României şi până nu transformă fermierii români în săracii Europei”.  Potrivit preşedintelui interimar al Senatului care conduce şedinţa de luni a plenului, Robert Cazanciuc, în sală sunt prezenţi 71 de parlamentari, votul urmând să fie acordat cu bile.


    Te-ar mai putea interesa

    Cele mai bune soiuri de cireși: topul realizat de specialiști la Stațiunea CDVP Pietroasa-Istrița Oierii din ROMOVIS cer demisia conducerii ANSVSA și intervenția premierului Bolojan și a președintelui Dan pentru deblocarea exporturilor de ovine Lege în Parlament: Construcțiile ridicate pe terenuri agricole pot intra în legalitate prin plata unei taxe Exclusiv: Exportul de ovine din România a fist blocat! Decizia, luată de un oficial din Spania, țară care va prelua contractele oierilor români Mirajul Chinei pe piața laptelui: 14 fabrici autorizate, niciun contract. Modelul Bulgariei, replicat în România?

    Ultimele știri

    Terracalco 95: soluția ignorată care îți poate crește producția cu până la 40% și îți reduce costurile la jumătate ”V-am dus în excursii și voi așa îmi răspundeți?” Florin Deznan, în insolvență cu RDF, este supărat că fermierii îi cer banii în avans pentru cereale Cad primele capete în scandalul exporturilor de ovine! DNA a descins la DSVSA Arad. Inspectori veterinari, suspectați că au ascuns un focar de boală la oi Piața cerealelor, la zi – prețuri. România, în plin recoltat la orz, se menține lider la exporturi