• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii anunţă plăţi record pentru fermieri!

    agrointeligenta.ro

    Ministrul Agriculturii a anunţat o nouă reuşită a României în planul accesării fondurilor europene. Adrian Oros a comunicat astăzi, duminică – 10 mai, că s-a atins ”cel mai ridicat nivel al plăților în primele patru luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă a anilor anteriori”.

    ”Cu ajutorul fermierilor, al beneficiarilor publici, al procesatorilor, al antreprenorilor care investesc în agricultură și în mediul rural cu sprijinul fondurilor europene, am reușit la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să atingem cel mai ridicat nivel al plăților în primele patru luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă a anilor anteriori (respectiv, 2019, 2018, 2017, 2016) de implementare a PNDR 2014-2020.

    Din ianuarie și până în prezent, am ajuns la un total de peste 220 de milioane de euro – plăți efectuate prin AFIR pentru investițiile din mediul rural. Și am reușit această performanță în condițiile în care traversăm cu toții, beneficiari PNDR și angajați ai Ministerului și ai structurilor subordonate, o perioadă cu foarte multe provocări.

    Mulțumesc beneficiarilor PNDR și îi asigur în continuare de sprijinul meu și al colegilor mei pentru atingerea obiectivelor comune!”, a anunțat ministrul Adrian Oros pe pagina lui de Facebook.

    Te-ar mai putea interesa

    DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!