• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Scandal în Bulgaria! Ministrul Agriculturii, mesaj compromițător către fermieri!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Scandal uriaș în Bulgaria unde a fost publicată o înregistrare în care ministrul Agriculturii face o serie de declarații compromițătoare. Afirmațiile vizează accesarea fondurilor europene, mai exact fraudele, și au fost făcute într-o discuție avută cu fermierii.

    Ministrul bulgar al Agriculturii este acuzat că vrea să mușamalizeze fraudele cu fonduri europene! Scandalul din țara vecină a izbucnit după ce un clip video cu ministrul Agriculturii, Desislava Taneva, în care îndemna fermierii să nu mai vorbească despre fraudele cu fonduri europene a fost publicat în presă.

    Potrivit unei înregistrări a unui Consiliu Consultativ în sistem de videoconferință privind producția de legume și pomicultură, care a fost dată publicității luni de site-ul bulgar Bivol și despre care se crede că a avut loc la sfârșitul lunii martie, ministrul bulgar al Agriculturii îi sfătuiește pe reprezentanții asociațiilor de profil să tacă cu privire la fraudele cu subvențiile pentru fructe și legume, pentru că, din cauza procentului ridicat de nereguli, Comisia Europeană poate sista finanțarea sectorului.

    Cazul se referă la ultimele plăți, de circa 75 de milioane de leva, în conformitate de schema de sprijin cuplat pentru fructe și legume, care au fost efectuate la jumătatea lunii martie și se referă la recolta din anul 2019. Atunci, verificările masive ale candidaților pentru subvenții au stabilit că pe aproape 10% din terenurile declarate nu a existat deloc recoltă, ori au fost declarate legume diferite de cele cultivate, pentru a primi o finanțare mai mare. Astfel, procentul de abatere este de câteva ori mai mare decât cel standard, care este de 2%, ceea ce reprezintă un semn de control ineficient și un motiv potențial ca schema să fie chiar oprită, scrie g4media.ro. 

    Din clipul video dat publicității de site-ul Bivol se vede clar că, în timpul videoconferinței, reprezentantul Asociației Ardeiul Bulgăresc, Gheorghi Vasilev, informează că membrii asociației au primit anul acesta subvenții mai mari decât se așteptau. Cu precizarea că se pot gândi de ce este așa, Vasilev cere ca Ministerul Agriculturii să trimită o estimare exactă a modului în care s-au calculat banii.

    Întrebarea o încurcă vizibil pe ministra agriculturii, Desislava Taneva, care spune că va fi făcut calculul, însă “noi ne abținem de la multe informații, deoarece toată lumea știe că procentele cresc din cauza numărului mare de verificări”. După o scurtă sinteză a tipurilor de verificări – la fața locului sau prin sateliți – făcută de ministrul adjunct al agriculturii, Virginia Krâsteva, Taneva iese cu un apel scandalos la adresa sectorului.

    “Stimați colegi, dacă serviciile europene aprofundează aceste aspecte, noi ne compromitem angajamentul (sprijinul-n.red.)”, a spus ministrul Agriculturii, adăugând că nivelul ridicat de abateri înseamnă că asemenea plăți nu ar trebui să existe deloc. “Eu vă propun să susținem că nu avem asemenea escrocherii și totul este în regulă, pentru ca altfel și de asta ne vor opri. În cele din urmă, noi am făcut ceea ce a dorit sectorul. Dar acum să ne lăudăm cu cât suntem de escroci? Mâine poate vor spune că nu trebuie să primim acest ajutor”, se mai aude în înregistrare.

    Ministerul bulgar al Agriculturii a anunțat într-o poziție oficială că înregistrarea publicată de Bivol este “scoasă din contextul discuției”. Ministerul susține că intensificarea verificărilor, anul trecut, a dus la o subvenție mai mare pentru producătorii de bună credință.

    Citiți mai multe despre acest caz pe www.g4media.ro

     


    Te-ar mai putea interesa

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor