• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Caisele și piersicile românești vor bate cireșele la preț? Aurel Tănase, OIPA: 90% din producție e compromisă!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Anul acesta un sector important din agricultură a avut de suferit din cauza căderilor de grindină și a temperaturilor fluctuante de la o zi la alta. Deși este un sector agricol important,  pentru pomicultură nu există echitate în evaluarea și despăgubirea pagubelor de către autorități, în comparație cu fermierii care cultivă cereale, este de părere președintele Organizației Interprofesionale pentru Produse Agroalimentare de Legume și Fructe (OIPA), Aurel Tănase.

    Aurel Tănase a declarat, în cadrul unei dezbateri online, realizată de Wall-Street.ro și intitulată ”Agricultura Viitorului. Tehnologii și soluții noi, alimentație mai sănătoasă”, că producția de caise și piersici este compromisă aproape în totalitate în țara noastră.

    În sectorul pomicol, care zic eu că a rămas de izbeliște, în ultimii 4 ani, în fiecare an am avut niște evenimente neplăcute din punct de vedere climateric. De exemplu în acest an producția de caiși și piersici este compromisă 90%”, a declarat Aurel Tănase. Cu o ofertă mult scăzută, nu este exclus ca prețul acestor două fructe să fie mai mare în acest an, urmând exemplul cireșelor unde, la fel, producția mică și cererea mare au urcat prețul.

    Mai mult, președintele OIPA Legume-Fructe a atras atenția că despăgubirile acordate de autorități nu sunt împărțite în mod echitabil între toți cultivatorii care au avut de suferit din cauza vremii.

    ”Când s-a intervenit pentru cultura mare, pentru acel sprijin de secetă, imediat s-au făcut comisii, s-au dus și între vecinătăți, acela care are pomi și acela care are grâu, acela cu grâu primește 150 de euro pe hectar, iar cel cu pomii, care și săptămâna trecută, în Dâmbovița, i-a făcut praf grindina, de care o să tragă încă 2 ani de zile ca să-și revină pomul, nu vrea să audă nimeni și să intervină”, a conchis președintele OIPA Legume-Fructe, Aurel Tănase.

    Te-ar mai putea interesa

    Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!