• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mihai-Liviu Moraru, director AFIR: ”Am început o analiză a întregii activități privind implementarea PNDR 2020”

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Îmbunătățirea relațiilor cu beneficiarii și cu solicitanții de fonduri europene, obiectivul noului director al AFIR! Proaspăt numit în funcția de director general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Mihai-Liviu Moraru spune că deja a început o analiză a întregii activități a instituției din punct de vedere al stadiului implementării PNDR 2020 și al procedurilor de lucru și că urmărește prin aceasta îmbunătățirea relațiilor cu beneficiarii și cu solicitanții de fonduri europene.

    Funcția de Director general mă onorează și mă responsabilizează dar, în același timp, pornesc la drum cu energia și încrederea pe care le știu ca fiind calități definitorii ale AFIR. Avem în față o perioadă deosebit de complicată în ceea ce privește derularea Programului Național de Dezvoltare Rurală și a activității Agenției. Mă refer atât la aigurarea absorbției fondurilor disponibile din alocarea pe care am avut-o în perioada 2014 – 2020, cât și la optimizarea activităților administrative și procedurale pentru a asigura o tranziție eficientă către noua perioadă de programare financiară. Sunt conștient că performanța noastră din această perioadă va asigura dezvoltarea instituțională ulterioară și va reafirma calitatea și responsabilitatea muncii pe care AFIR le-a dovedit în repetate rânduri. Voi depune eforturile necesare pentru a asigura la nivelul întregii Agenții aprecierea la justa valoare a profesionalismului, abordarea mea definitorie fiind meritocrația”, a declarat Mihai-Liviu Moraru, directorul general al AFIR, potrivit unui comunicat de presă remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO. 

    Acesta susține că va iniția o serie de acțiuni concrete pentru îmbunătățirea relațiilor cu beneficiarii și cu solicitanții de fonduri europene.

    Am început deja o analiza a întregii activități din punct de vedere al stadiului implementării PNDR 2020 și al procedurilor de lucru și voi iniția o serie de acțiuni concrete pentru îmbunătățirea relațiilor cu beneficiarii și cu solicitanții de fonduri europene. Experiența de 14 ani în Agenție o voi pune în folosul beneficiarilor PNDR 2020 și pentru construirea unui Program consistent, corelat cu nevoile reale din următoarea perioada, specifice agriculturii și dezvoltării economice a României”, a mai precizat Mihai-Liviu Moraru.

    Mihai-Liviu Moraru a fost numit Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, începând cu data de 9 iunie, conform Ordinului MADR 1834/R/ 09.06.2020.

    Acesta are o experiență de 14 ani în ceea ce privește implementarea tehnică și financiară a Programelor Naționale de Dezvoltare Rurală, fiind parte a echipei Agenției încă din perioada de implementare a Programului SAPARD. În acest interval a parcurs toate etapele profesionale, de la inspector debutant, la momentul angajării în Agenție, în anul 2016, consilier, șef serviciu și ulterior, Director al Oficiului Județean Suceava.

    Mihai-Liviu Moraru are 37 de ani și este născut în Vatra Dornei. El a absolvit Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti – Facultatea de Horticultură şi Arhitectură Peisageră, cu specializarea inginer diplomat. Are, de asemenea, un masterat în Management în Agroturism şi Alimentaţie Publică.

     

    Te-ar mai putea interesa

    Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!