• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ordinul de ministru care îl nemulțumește pe șeful ACA: ”S-a făcut așa, pe picior, la miezul nopţii!”

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, s-a declarat nemulţumit de apariţia ordinului de ministru nr 134/2020 prin care se reglementează acreditarea stupinelor de elită şi a celor de multiplicare, potrivit agerpres.ro. Conform sursei citate, actul normativ ar fi fost elaborat şi adoptat fără consultarea organizației cu reprezentativitate la nivel național.

    Reprezentantul apicultorilor consideră că ordinul privind autorizarea stupinelor de elită a fost făcut ”aşa, pe picior, la miezul nopţii”, fără consultarea asociaţiilor din sectorul apicol.

    ”Noi avem demult o fermă de elită a institutului (Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură – n. r.) şi dânşii au stabilit nişte criterii în acest ordin, dar care nu se pot impune într-un an-doi. În primul rând, trebuia să aibă un dialog cu formele asociative, cu cei interesaţi, dar trebuia să asigure şi o sursă de finanţare. Şi noi am vrut să înfiinţăm o stupină de elită, după toate canoanele tehnologiei, dar îţi trebuie bani. Stupina trebuie să fie într-un loc izolat, la 20 de kilometri de alte stupine, îţi trebuie un punct de împerechere controlată cu un trântor anume, într-un areal, la fel la o distanţă de 15-20 de kilometri de stupina aceasta. De asemenea, îţi trebuie oameni, ceea ce presupune nişte cheltuieli, îţi trebuie un teren. Cine ţi-l dă şi sub ce formă?! Tot materialul de reproducţie din România, că e porc, că e oaie, că e viţel, primeşte un sprijin financiar, însă albina pentru reproducţie nu primeşte nimic.

    Noi o închidem, nu e o problemă, renunţăm la ferma de elită, dar cine va mai da matca pentru ferma de multiplicare, pentru că aşa este în toată lumea. În loc să se gândească să asigure nişte fonduri, ei vin şi dau cu parul. Am cerut să ni se dea bani, să facem ferme de elită în toate regiunile economice, cu fonduri europene, pentru că Europa dă acum bani şi s-ar putea investi şi în apicultură, dar nu am primit niciun răspuns. Nu se poate ca la orice demers pe care îl faci să nu îţi răspundă nimeni nimic!”, a explicat Ioan Fetea.

    Despre ordinul ministrului Agriculturii nr. 134 din 18 mai 2020 privind aprobarea Criteriilor de autorizare a stupinelor de elită şi a stupinelor de multiplicare, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 424 din data de 21 mai 2020, am scris în Agrointeligența – AGROINTEL.RO în articolul: Criteriile de autorizare a stupinelor de elită și de multiplicare au intrat în vigoare!

    Potrivit ordinului de ministru menționat mai sus, stuparii care vor să își autorizeze exploatația trebuie să dețină cel puțin 150 de familii de albine, înscrise în registrul agricol și identificate conform Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 251/2017 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor.

    Te-ar mai putea interesa

    „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Fermă amendată de Garda de Mediu după ce vecinii au reclamat mirosul de la adăpostul animalelor

    Ultimele știri

    Universitatea de Științele Vieții din Timișoara a primit distincția europeană „HR Excellence in Research” de la Comisia Europeană Vis împlinit cu sprijinul comunității: două văcuțe Mini Highland au schimbat viața unei familii de corporatiști Prețul rapiței a atins cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani – peste 560 de euro pe tonă! După ultimele atacuri, navele refuză să mai intre în porturile Ucrainei. Presiune pe porturile românești Victorie a fermierilor: Insecticide interzise de UE, permise cu derogare. Legea a primit votul final la Paris!