• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prețul mieilor la sfârșit de vară! Nicolae Cioranu, ROMOVIS: ”Durerea este că scad efectivele drastic!”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Oierii spun că anul 2020 a fost unul ”bun” pentru vânzarea mieilor, iar prețul mic din anii trecuți a ajuns să fie corectat și cât mai aproape de suma decentă care ar trebui să fie achitată pe kilogramul de carne. Cu toate acestea, munca și efortul oierilor de a crește animalele nu sunt îndeajuns răsplătite iar acest lucru se vede în numărul efectivelor care au scăzut drastic.

    Nicolae Cioranu, președinte al Federației de oieri Romovis și cunoscut crescători de oi din Arad spune că în prezent kilogramul de carne de miel se vinde cu circa 11 lei în viu, un preț acceptabil dar nu corect în totalitate. ”Să rostim un preț în avans, ce se va întâmpla, nu cred că putem niciodată. Dar trebuie să recunoaștem că prețul este mai bun comparativ cu perioada similară de acum un an. Deja de acum 2,3,4 ani nici nu mai merită să ne amintim sau să comparăm. Dar acum, repet, este bun. Dar totuși nu este prețul corect. Vorbim de 11 lei acum, în viu. Noi nu am falimentat cu un preț de 10 lei pentru că noi nu socotim niciodată munca noastră, investițiile, tratamentele, costurile cu oamenii. Calculăm doar ce mănâncă mieii și atât!”, ne-a declarat Nicolae Cioranu.

    Exportul, singura ”portiță” a oierilor

    Faptul că oierilor le merge ceva mai bine se datorează exporturilor și nu pieței interne. De câțiva ani însă piețele sunt aceleași, adică zonele arabe, nu putem vorbi despre oportunități noi. Nicolae Cioranu spune că fermieri sunt cu producția iar cei responsabili de acest lucru trebuie să se ocupe de deschiderea unor noi piețe.

    Mai mult, Nicolae Cioranu, completează că tot ciobanii între ei strică uneori piața din cauză că nu țin la preț și la munca lor. Pe bună dreptate însă, pentru că grija zilei de mâine și lipsa unei certitudini că mai au unde vine îi sperie și îi determină să accepte și un preț mai mic ”doar să scape de marfă”.

    ”Fermierii au mai fost nevoiți să vândă iar dacă ar fi ținut la preț acesta nu oscila de la 11, 12 lei la 8-9 lei. Însă fermierului îi e frică de ziua de mâine în vânzare. Și de ce? Are și motive. Dacă tu 5-6 ani de zile după sărbătoarea musulmanilor nu ai mai vândut niciun miel până în primăvara viitoare așa cum s-a întâmplat în anii trecuți, frica aceea că dacă nu vând acum nu mai pot vinde este mare pentru oieri”, a mai subliniat Nicolae Cioranu.

    Lipsurile ciobanilor se văd și în efectivele înscrise la APIA care au scăzut drastic în ultimii doi ani. Singura motivație care îi mai ține pe oieri „pe piață” este dragostea pentru animale,  care se transmite din tată în fiu și nu poate fi cuantificată în subvenții sau ”calcule matematice”, după cum spune Nicolae Cioranu.

    ”Durerea mare este că scad efectivele drastic. Cât mai avem la APIA: 8 milioane șase sute de capete cu tot cu capre! Când erau – 11 milioane? Fermierii renunță că nu au personal sau pășuni. Dar oierii au microbul ăsta în sânge, ciobanii nu țin oile pentru bani, și dacă renunță la o parte din efective, tot păstrează măcar 10 oi de drag. Noi ținem animalele cu inima, nu cu calculul matematic”, spune Nicolae Cioranu.


    Te-ar mai putea interesa

    Litrul de lapte – 70 de bani în ferme și 2,4 lei în rapoartele oficiale. Daniel Buda cere explicații Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale!

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură