• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Banii pentru ciclul II din Programul Tomata, prevăzuți la rectificarea bugetară!

    agrointeligenta.ro

    Programul Tomata va beneficia de finanțare și pentru ciclul al II-lea! Ministrul Agriculturii Adrian Oros a anunțat că la rectificarea bugetară se vor aloca sumele necesare pentru ca toți fermierii să poată accesa ajutorul de minimis la roșii și în cea de-a doua parte a anului.

    ”Am spus încă de la preluarea mandatului că toate programele în derulare o să le continuăm și o să le monitorizăm să le vedem impactul asupra fermierului, sectorului și agriculturii. Am alocat pentru primul ciclu de cultură 40 de milioane de euro, avem 18.128 de fermieri înscriși dintre care 27 de producători sunt din județul Bistrița-Năsăud – 8 dintre ei au valorificat deja producția obținut. O să continuăm acest program și pentru ciclul II. Știu că în zona Ardealului foarte mulți dintre benefiari aplică pentru ciclul II. La rectificarea de buget o să prindem sume astfel încât să continuăm, să derulăm programul și cu ciclul II, la fel ca și anul trecut, în decembrie, când am completat cu 12 milioane de euro programul Tomata”, a declarat ministrul Oros în cadrul unui video publicat pe pagina sa de Facebook astăzi, marți – 7 iulie.

    Vă reamintim că începând din acest an, suma maximă pe care legumicultorii o pot primi la ajutorul de minimis pentru cultura de tomate în spații protejate (solar, seră) este de 3.000 de euro pentru o suprafață minimă de 1.000 mp și o producție minimă valorificată cu acte de 3.000 kg.


    Te-ar mai putea interesa

    Cisterne cu lapte, blocate la granița cu Bulgaria după ce au fost găsite aflatoxine în laptele importat Cele 7 produse care protejează pomii fructiferi Cele mai bune soiuri de cireși: topul realizat de specialiști la Stațiunea CDVP Pietroasa-Istrița România, singura pedepsită! La sute de focare, în Bulgaria și Grecia exportul oilor a fost interzis doar local Exclusiv: Exportul de ovine din România a fist blocat! Decizia, luată de un oficial din Spania, țară care va prelua contractele oierilor români

    Ultimele știri

    Terracalco 95: soluția ignorată care îți poate crește producția cu până la 40% și îți reduce costurile la jumătate ”V-am dus în excursii și voi așa îmi răspundeți?” Florin Deznan, în insolvență cu RDF, este supărat că fermierii îi cer banii în avans pentru cereale Cad primele capete în scandalul exporturilor de ovine! DNA a descins la DSVSA Arad. Inspectori veterinari, suspectați că au ascuns un focar de boală la oi Piața cerealelor, la zi – prețuri. România, în plin recoltat la orz, se menține lider la exporturi