• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Val de controale la stâne! Verificările sunt făcute cu jandarmi!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Val de controale la stânele din mai multe județe ale țării! Verificările se fac cu jandarmi și vizează respectarea legislației în vigoare cu privire la organizarea stânelor!

    Jandarmii montani din Rodna, în cooperare cu Asociația Cinegetică Someșul Rodna, desfășoară în aceste zile mai multe acțiuni specifice de verificare a stânelor din Munții Suhard. Ieri, miercuri – 8 iulie, au fost verificate stânele Cucureasa, Șuvărosul și Perșa.

    ”Prin astfel de acțiuni sunt urmărite aspecte ce țin de respectarea legislației în vigoare privind organizarea stânelor, nefiind constatate probleme. Și la acest sfârșit de săptămână au fost verificate cu preponderență stânele situate în apropierea unor trasee turistice, cu scopul supravegherii animalelor. Au fost avertizați doi proprietari în ceea ce privește lăsarea fără supraveghere a câinilor, respectiv pășunatul în fondul forestier. De asemenea, având în vedere faptul că în această perioadă foarte mulți turiști vizitează aceste zone, la trecerea pe lângă astfel de stâne, unii câini devin agresivi, ca urmare, proprietarii acestora sunt verificați constant de către oamenii legii, fiind astfel informați în legătură cu ținerea sub supraveghere a animalelor pe care le dețin”, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, potrivit timponline.ro. 

    Și în județul Brașov s-au dispus la începutul acestei săptămâni controale la toate stânele din județ, însă acolo s-au luat aceste măsuri în urma a două incidente violente care s-au petrecut între ciobani. Zilele trecute, la o stână din comuna Crizbav, unui adolescent i-a fost tăiat un deget pentru că a vrut să plece de acolo, iar la o stână din localitatea Bunești a avut loc o crimă, în urma răfuielii între doi ciobani.

    ”Chiar dacă este o perioadă dificilă, cauzată de pandemia COVID-19, iar instituțiile cu atribuții de control sunt solicitate la maximum, am ținut să desfășurăm și aceste acțiuni, pentru că s-au comis fapte de extremă gravitate și este necesar să reducem riscul de a avea loc altele asemănătoare. În plus, avem semnale că în unele locuri sunt și nereguli de altă natură, tocmai de aceea am constituit echipe din reprezentanți ai mai multor instituții, pentru face controale pe mai multe paliere la acest tip de așezări pastorale”, a declarat prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii.


    Te-ar mai putea interesa

    Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești

    Ultimele știri

    Procesatorii au fost scoși din plafonare. Mai are sens legea care limitează adaosul comercial la alimente? Prețurile reale și tăierile de pe piața laptelui – raportate de ministrul Tanczos direct comisarului Hansen! Bruxelles: 500 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de scumpirea motorinei Subvenție nouă pentru bovine: 68 euro/cap. Ajutorul, votat în procedură de urgență! Premierul desemnat Eugen Tomac este dispus să discute despre o nouă nominalizare la Agricultură