• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Surse: Discuțiile pe fondurile mutuale dintre parlamentari și reprezentanții fermierilor ar putea fi cu ușile închise

    agrointeligenta.ro

    Începutul săptămânii viitoare va aduce primele discuții între deputați și reprezentanții fermierilor pentru completarea propunerii legislative de înființarea fondurilor mutuale.

    Potrivit surselor noastre, întâlnirea va fi una informală, menită să clarifice unele lucruri privind modul în care fermierii se vor asocia la fond, dacă această aderare este obligatorie și ce autoritate va supraveghea modul în care sumele adunate vorfi administrate.

    ”Probabil se va încerca o discuție cu ușile închise, ca să nu fie presiuni din partea presei. Deja s-au încins spiritele pe acest subiect, dar important este să se ajungă la un compromis și să fie ajutați fermierii”, ne-au spus sursele noastre.

    De altfel, la ultima ședință a Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, președintele Nini Săpunaru a declarat că în următoarele două săptămâni vor avea loc ședințe ale unui grup de lucru. ”Că vor fi aici (la sale de ședințe, n.r.) sau la mine în birou, vom vedea. Dar e urgent să discutăm, să lămurim lucrurile”, a spus liberalul vrâncean.

    În cadrul târgului INDAGRA 2013, președintele Nini Săpunaru s-a arătat încrezător că până la finele lunii noiembrie, proiectul fondurilor mutuale agricole va fi adoptat de Parlament.

    “Este un subiect sensibil, întrucât agricultorii români aşteaptă cu interes implementarea măsurii de gestionare a riscurilor prin intermediul fondurilor mutuale, măsură inclusă în propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind sprijinul acordat pentru dezvoltarea rurală acordat din FEADR pentru perioada 2014-2020”, a declarat deputatul PNL Nini Săpunaru.

    “Având în vedere că în aceste zile se lucrează la creionarea bugetului de stat pentru anul 2014, dacă nu chiar la un buget gândit multianual, este imperios necesar să discutăm şi să evaluăm toate resursele de la bugetul de stat pentru a ne asigura că, anul viitor, fermierii vor beneficia de tot sprijinul de care au nevoie şi pe care îl merită, ca reprezentanţi ai celui mai important sector economic al României. În cadrul Comisiei, am avut ocazia să ne consultăm şi cu domnul secretar de stat Achim Irimescu care ne-a prezentat proiectul Ministerului Agriculturii. Alături de colegii din Camera Deputaţilor, am decis ca, în următoarele două săptămâni, un grup de lucru din cadrul Comisiei să vină cu propuneri şi amendamente astfel încât să găsim cea mai bună formă de înfiinţare şi de funcţionare pentru aceste fonduri mutuale vitale în activitatea agricolă. Ca întotdeauna, consultările cu fermierii şi asociaţiile acestora sunt prioritare pentru noi”, a subliniat deputatul liberal Nini Săpunaru, preşedintele Comisiei pentru agricultură din cadrul Camerei Deputaţilor.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri

    Ultimele știri

    Strategia pentru conservarea biodiversității, aprobată: 25% din banii de subvenții, pe scheme ecologice Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Traderii de cereale nu mai trimit nave în porturile din Ucraina. Ministru: Nu vă grăbiți să vindeți cerealele! ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară