• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • “Legea pământurilor” ajunge luna aceasta în Parlament şi ar putea fi adoptată până la finele anului

    agrointeligenta.ro

    Legea privind vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole de către persoane fizice va ajunge în luna noiembrie în Parlament ca să fie supusă dezbaterii.

    „Până la sfârşitul anului, vrem să fie aprobată această lege, într-o formă care va fi agreată şi de reprezentanţii Comisiei Europene, pentru a oferi anumite garanţii fermierilor români”, a precizat ministrul.

    Lucrurile s-ar putea să nu fie atât de simple, deoarece mai multe voci contestă această lege. Astfel, membrii Alianţei RO-PAC susţin că actuala formă a actului normativ „are un caracter de expropriere funciară cu scop preponderent imobiliar şi energetic, în favoarea speculatorilor europeni şi reprezintă un atentat la suveranitatea alimentară a României”.

    O prevedere importantă a propunerii susţine că terenurile agricole situate în extravilan pe o rază de 10 km de la graniţa României pot fi înstrăinate prin vânzare – cumpărare doar cu avizul Ministerului Apărării Naţionale. Potrivit membrilor RO- PAC, acest lucru poate afecta integritatea teritorială a ţării, deoarece spaţiul este mult prea mic, în contextul în care ţări precum Polonia au impus limte de peste 100 de km privind vânzarea-cumpărarea terenurilor aflate la graniţa ţării.
    Membrii RO-PAC au atras atenţia, săptămâna trecută, asupra anumitor practici privind piaţa funciară în România.

    Astfel, potrivit acestora, în cazul cumpărării de pământ de către societăţi străine în Banat, beneficiari neţi ai acestei actiuni sunt mari speculanţi funciari din Italia şi alte ţări (fonduri de investiţii; case de pensii; bănci; multinaţionale). De asemenea, se pare că terenurile nu sunt cumpărate pentru producţia de alimente, ci preponderent pentru producţia de energie (agrocarburanţi, energie eoliană, energie fotovoltaică, energie din biomasă agricolă).

    Sursa: bursa.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!