• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un camion încărcat cu azotat de amoniu a luat foc!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Pericol de explozie la un camion ce transporta îngrășăminte! Cabina unui autotren încărcat cu azotat de amoniu a fost cuprinsă de flăcări, în zona localității timișene Sânandrei, pe drumul ce leagă Timișoara de Arad, potrivit știripesurse.ro care citează presa locală.

    Echipe al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Banat au intervenit la fața locului, iar circulația a fost complet blocată. Vehiculul a luat foc în timp ce se afla la intersecția drumului ce leagă Timișoara de Arad cu cel care duce la Sânandrei, iar din primele cercetări se pare că principala cauză a fost explozia unei roți.

    Foto: pressalert.ro

    ”Am fost solicitați la un incendiu de autotren încărcat cu 24  de tone cu îngrășăminte chimice pe bază de azotat de amoniu, pe DN 69, în comuna Sânandrei. La fața locului s-au deplasat de urgență 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și 12 pompieri. Incendiul s-a manifestat la o roată de pe puntea spate a remorcii autotrenului. În acest moment, incendiul a fost stins. Încărcătura nu a fost afectată. Pompierii au asigurat zona și au verificat încărcătura pentru a evita orice pericol. Urmează a se stabili cauza care a dus la producerea incendiului”, a transmis ISU Timiș, potrivit pressalert.ro.

    Te-ar mai putea interesa

    Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!