• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Roşiile sunt pe terminate, creşterea de preţ va continua

    agrointeligenta.ro

    Seceta din acest an a redus producţia de roşii, în unele zone din ţară, chiar şi la jumătate. Mai mult, producţia se va termina cu o lună mai devreme, în octombrie, şi nu în noiembrie, cum s-a întâmplat în 2011, susţin legumicultorii.

    „Preţul la roşii va creşte în perioada următoare, pentru că există tot mai puţină marfă. Peste o lună n-o să mai avem producţie, din cauza secetei”, susţine Mircea Croitoru, preşedintele grupului de legumicultori din Matca, judeţul Galaţi.

    Preţul la roşii a explodat în primele zile ale lunii septembrie în pieţele din întreaga ţară. Dacă la sfârşitul lunii august, kilogramul de roşii costa în jur de 2-3 lei, în prima săptămână din septembrie, preţul a ajuns să treacă de 4 lei.

    Seceta e de vină, susţin vânzătorii, de cele mai multe ori intermediari, care se plâng că găsesc tot mai greu marfă de calitate. De cealaltă parte, producătorii spun că ei n-au nicio vină că preţurile au luat-o razna, mai ales că nici măcar nu reuşesc să intre direct pe piaţă. „La Matca, roşiile se vând cu 2-2,2 lei pe kilogram (n.red – în jurul datei de 5 septembrie, iar castraveţii cu până la un leu pe kilogram. Fermierii nu se mai duc la piaţă, pentru că au probleme cu locurile şi peferă să dea legumele la intermediari. Până să ajungă pe tarabe, acestea trec prin 4-5 mâini”, spune Croitoru.

    Atât timp cât există o filieră bine pusă la punct a intermediarilor, care nici nu este fiscalizată, producătorii nici nu au cum să pătrundă în pieţe,. „În pieţe, toată lumea are certificat de producător, nici nu mai ştii cine este producător cu adevărat şi cine este intermediar”, declară legumicultorul.

    Producţia redusă de legume din acest an afectează şi producătorii de conserve, care sunt nevoiţi să lucreze la o treime din capacitate, deoarece nu au materie primă. Procesatorii locali se aprovizionează de la producători individuali, dar şi de la ferme specializate.


    Te-ar mai putea interesa

    România – țara cu un tractor la fiecare 58 de hectare de teren arabil Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești

    Ultimele știri

    Lovitură devastatoare pentru legumicultorii din Glodeanu Sărat: recoltele, distruse înainte de recoltare TIMAC AGRO România a marcat două decenii de prezență și dezvoltare pe piața agricolă din România! Noi fonduri europene pentru energie verde în ferme. Proiectele de finanțare se depun din 15 iunie Stațiunea Pomicolă Bistrița organizează un eveniment dedicat fertirigării și irigațiilor în cultura cireșului Crescătorii de animale – protest la Cotroceni. Fermierii cer intervenția statului în problema urșilor