• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Nicu Vasile, LAPAR: ”Am pus porumb românesc și am făcut 180 de kilograme la hectar”

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Nicu Vasile, preşedintele Ligii Asociaţiei Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) a declarat astăzi, marți – 6 octombrie, în cadrul videoconferinţei ”Agriculture Reloaded” că anul acesta a cultivat și porumb românesc, dar producția a fost una dezamăgitoare, de doar 180 de kilograme la hectar.

    Președintele LAPAR a făcut o comparație între producțiile la porumb pe care le-a obținut la el în fermă, dezvăluind că la soiurile românești a obținut doar 180 de kilograme la hectar, în timp ce la soiurile străine, în aceleași condiții de secetă, a obținut peste 2.000 de kilograme la hectar.

    ”Cu toate riscurile de a supăra pe cineva, dar am pus porumb românesc și am făcut 180 de kilograme la hectar. La tot ce am luat de la celelalte cooperative din vestul Europei, am făcut peste două tone. Nu sunt producții mari, dar aici discutăm de soiuri și populații autohtone care trebuiau dezvoltate, dar nu am reușit să facem acest lucru”, a spus Nicu Vasile.

    Acesta a continuat spunând că atâta timp cât nu există unitate în agricultura românească, lucrurile nu vor merge în direcția cea bună. ”E adevărat că ne tot văităm, dar haideți să luăm odată taurul de coarne și să vedem ce putem să facem, să construim, dar printr-o unitate că așa dacă unul trage într-o parte unul în cealaltă, discutăm de descompunerea forțelor ca în fizică”, a declarat Nicu Vasile, președinte LAPAR, în cadrul videoconferinţei „Agriculture Reloaded”, eveniment organizat de Agenţia de presă News.ro.

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația”

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!