Carmen Avram despre plafonarea subvențiilor: „Le cerem fermierilor să facă eforturi uriașe pentru o Europă neutră climatic”

– Agrointeligența

Restricții financiare tot mai dure, scăderea producției agroalimentare, invazia importurilor, dispariția tinerilor de la sate, abandonul pământului. Iată câteva din subiectele sensibile puse pe masa eurodeputaților europeni de către Carmen Avram, marți, 20 octombrie.

Atât în plen, cât și online, europarlamentarii europeni au avut 85 de intervenții și au dezbătut intens asupra elementelor componente ale celor trei dosare aferente reformei PAC: sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre și finanțate de FEGA și de FEADR, dar și finanțarea, gestionarea și monitorizarea PAC, respectiv modificarea Regulamentului OCP și a altor regulamente.

În ceea ce privește plafonarea plăților către fermieri, în opinia europarlamentarului român, amendamentele care fac parte din reforma Politicii Agricole Comune (PAC), supuse votului astăzi, mâine, joi și vineri, nu fac altceva decât să genereze atât restricții financiare tot mai dure, scăderea producției agroalimentare, invazia importurilor, dispariția tinerilor de la sate, abandonul pământului, dar și majorarea semnificativă a prețurilor alimentelor pentru cetățenii europeni.

„Amendamentele apărute peste noapte, privind un subiect crucial – o și mai dură plafonare a plăților către fermieri – ne aruncă însă într-un paradox grav, pe care, din păcate, nu am avut timp să-l analizăm, cum ar fi fost normal. Adică le cerem fermierilor să facă eforturi uriașe pentru o Europă neutră climatic și, totuși, vrem să impunem restricții financiare tot mai dure. Le-am promis europenilor hrană accesibilă și, totuși, aceste restricții riscă să ducă la o scădere a producției actuale și la o invazie a importurilor care, pe o piață mai săracă, vor dicta prețurile, împărțindu-ne în europeni cu hrană de lux și europeni cu hrană de mâna a II-a. Le-am promis fermierilor că-i vom ajuta să formeze o nouă generație și, totuși, aceste amendamente vor alunga tinerii din sate, pentru că agricultura va deveni tot mai descurajantă. Le cerem să fie în fruntea luptei pentru biodiversitate și, totuși, îi împungem la un abandon al pământului pe care unii deja nu-l mai pot lucra, din cauza condițiilor de climă și a lipsei de bani; se întâmplă chiar acum, în țara mea, România. Le impunem tuturor aceleași condiții dure, dar uităm că nu toți fermierii pleacă de la același nivel; convergenta externă e departe de a fi încheiată. Aceste amendamente, pe o temă atât de importantă, afectează mii de fermieri cu investiții oneste și multe datorii, pentru a pedepsi doi oligarhi miliardari care nu reprezintă agricultura europeană. Apărute la finalul a trei ani de negocieri, ele sunt nu doar distructive pentru sector, în unele state, dar ne-au luat și dreptul de a le dezbate democratic”, a precizat Avram, marți, 20 octombrie, în plen.

Citiți continuarea pe FortaPAC.agrointel.ro


Te-ar mai putea interesa

Ultimele știri

Mesaje de Paște fericit 2026. Cele mai frumoase urări de Învierea Domnului Top 20 culturi profitabile pe suprafețe mici Culturi profitabile 2026. Top 10 culturi agricole pe suprafețe mici Mesaje de Anul Nou 2026. Cele mai frumoase urări, felicitări și mesaje de Revelion Urături moldovenești vechi. Cele mai frumoase strigături de Anul Nou