• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul agriculturii anunță o nouă lege pentru fermierii care lucrează teren agricol!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    O nouă legislație pentru fermierii care lucrează teren agricol. Ministrul Agriculturi, Adrian Oros, a anunțat că se pregătește o nouă lege menită să vină în sprijinul acelor agricultori care doresc să își comaseze suprafețele pe care le dețin sau pe care le au în exploatare.

    Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat marți, 30 martie, că în curând va fi depus în Parlament un proiect de legea privind comasarea terenurilor.

    ”Există un proiect de lege privind comasarea terenurilor agricole, am avut întâlniri cu cei interesați de acest fenomen. Proiectul de lege este pregătit pentru a fi depus în Parlament, dar trebuie să avem o dezbatere foarte serioasă pentru că altfel intrăm în zona politicianistă că ne vindem țara și este foarte greu de gestionat dacă nu reușim să facem o dezbatere serioasă pe necesitatea acestei comasări a terenurilor. Știm cu toții că s-a dat o lege și scopul a fost să se blocheze tranzacțiile, să se scadă prețurile și să cumpere tot acei șmecheri. Știm ce s-a întâmplat și încercăm să deblocăm puțin situația. Pentru că această comasare a terenurilor făcută cu cap dar pe termen lung este necesară”, a punctat Oros în cadrul conferinței „Capitalul autohton – nivelul următor: planurile de adecvare și de internaționalizare în noua economie post-Covid”, organizată de Curs de Guvernare.

    Un proiect în acest sens, care nu s-a finalizat însă, a fost inițiat și în 2019 când autorităţile au demarat un proiect de lege prin care ar urma să fie discutate şi ulterior aplicate procedurile necesare pentru comasarea terenurilor, România trecând astfel de la ferme de subzistenţă şi semisubzistenţă, de până în 5 hectare, la ferme mici, mijlocii sau mari, după modelul celor din Vest.

    Anunţul despre o lege a comasării terenurilor agricole a fost făcut recent, la începutul anului, de către Adrian Chesnoiu, preşe­din­tele Comisiei pentru agri­cul­tură din Camera Deputaților.

    În România sunt 3,1 milioane de ferme de subzistenţă, mai exact gospodării, care au o suprafaţă agricolă de până în 5 hectare în proprietate.

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!