• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Director APIA: Fermierii care vor intra primii la plățile finale pentru subvenții!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Fermierii care vor intra primii la plățile finale! Potrivut directorului Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Vaslui, Răzvan Arteni, fermierii care în acest moment se află în eșantionul de control prin teledetecție și nu își vor primi avansul din subvenții până la data de 30 noiembrie, dată care reprezintă termenul limită de plată a avansului, vor fi printre primii care vor intra la plata finală a subvenților, care va demera începând cu 2 decembrie.

    Începând din 16 octombrie și până la această dată, nu mai puțin de 13.551 de fermieri vasluieni au fost deja autorizați la plata avansurilor din subvențiile aferente anului 2020, avansuri care reprezintă până la 70% în cazul plăților directe, respectiv până la 85%, în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale, din sumele pe care fermierii le au de primit.

    Procentul fermierilor care ar fi putut beneficia de aceste avansuri strict necesare pentru pregătirea noului an agricol ar fi putut fi mai mare, însă și în acest an, numărul fermierilor cuprinși în eșantionul de control prin teledetecție la nivelul județului Vaslui este printre cel mai mare din țară.

    ”Pe măsură ce vom finaliza controalele, vor fi autorizați la plată și restul de de circa cinci mii de fermieri, care au solicitat aceste avansuri odată cu depunerea cererilor unice de plată în Campania 2020. Cei pentru care nu vom reuși acest lucru până pe 30 noiembrie, termenul limită de plată, își vor primi integral subvențiile la care au dreptul începând cu 2 decembrie, dată la care ar urma să înceapă autorizarea la plata regulară a subvențiilor”, a declarat Răzvan Arteni, directorul executiv al APIA Vaslui, potrivit monitoruldevaslui.ro.

    Până la finalul anului, APIA mai are de achitat către fermieri următoarele plăți: plata avansului, care are ca termen finala data de 30 noiembrie, plățile regulare subvenții, care vor demera începând cu data de 2 decembrie, plățile APIA pentru ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor, plățile APIA pentru motorina utilizată în agricultură, plățile pentru ajutoarele de stat aferente susținerii activității crescătorilor din sectoarele bovin, avicol și suin.

    Te-ar mai putea interesa

    Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei”

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!