• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mișcarea Agricultorilor din Italia a ieșit în stradă: Protestatarii au aruncat cu ”bombe” cu vopsea pentru a apăra fermele mici

    agrointeligenta.ro

    Confruntări au izbucnit între manifestanţi împotriva austerităţii şi poliţie sâmbătă, la Roma, Torino şi Veneţia, în cadrul unei acţiuni sociale organizate de mişcarea agricultorilor „Forconi” (Furci) şi a şoferilor de tir. Protestatrii au aruncat cu „bombe” cu vopsea către poliţişti, la Torino, în nord-vestul Italiei, altădată un puternic centru industrial, o zonă afectată de criza economică şi în care au avut manifestaţii toată săptămâna, ca în întreaga ţară.

    Activişti din cadrul extremei drepte, care purtau măşti în culorile steagului italian şi funii la gât s-au reunit, de asemenea, în faţa sediului Biroului Comisiei Europene (CE), la Roma, dând jos steagul UE, după care au fost alungaţi de către poliţie. La Veneţia, poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a despărţi manifestanţi din cadrul extremei drepte de manifestanţi din cadrul extremei stângi, în apropiere de gară.

    Două persoane au fost reţinute, iar aproximativ zece poliţişti au fost uşor răniţi în cursul manifestaţiei de la Veneţia, care a antrenat închiderea circulaţiei pe un pod ce asigură legătura între două insuliţe. „Situaţia este foarte îngrijorătoare, pentru că este vorba despre exprimarea unei profunde nemulţumiri sociale”, a declarat ministrul Dezvoltării Economice Flavio Zanonato, la inaugurarea unei fabrici de componente aeronautice, în apropiere de Milano (nord). „Este necesar să ne grăbim să redăm impulsul ţării noastre”, a spus el.

    Agricultorii, îngrijorați de creșterea taxelor

    Mişcarea „Forconi”, care are ca simbol furca agricultorilor, se pregătea să organizeze o operaţiune de blocare a circulaţiei în centrul Romei, începând de miercuri şi până când solicitarea cu privire la organizarea unor noi alegeri legislative şi de schimbare totală a liderilor aflaţi la putere va fi satisfăcută.

    Pornită din Sicilia (sud), din mişcarea „Forconi” au făcut parte, iniţial, agricultori îngrijoraţi de creşterea taxelor şi impozitelor şi care se temeau de dispariţia fermelor mici.

    Mişcarea s-a extins ulterior, între alţii, în rândul artizanilor, comercianţilor, micilor întreprinzători şi şoferilor de tir.

    Sursa: Mediafax

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!