• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Finanțelor: Noile măsuri de amânare a ratelor la bănci nu vor mai fi la fel de generoase!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Noi soluții de amânare a ratelor la bănci! Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat astăzi, marți – 10 noiembrie, că împreună cu sistemul bancar încearcă să găsească soluţii de amânare a ratelor în această perioadă, dar a subliniat că măsurile nu vor mai fi la fel de generoase precum cele inițiale, care au amânat ratele pentru două luni de zile.

    ”Lucrez, împreună cu sistemul bancar, pentru acea măsură care a amânat ratele pe două luni de zile. Vedem ce soluţii vom găsi, ce formă va fi. Suntem în discuţii şi vom vedea cum va arăta forma finală. Eu spun că trebuie să avem încredere că aşa cum am găsit o soluţie în plină criză, vom găsi şi în continuare o soluţie bună. Trebuie să ne gândim că mergem, totuşi, spre ideea că economia se va însănătoşi.Vom avea o revenire şi vom începe să ieşim din această criză. Acesta este scopul, să avem măsuri care să ne scoată din criză. Măsurile nu vor mai fi la fel de generoase precum cele iniţiale, dar vor fi măsuri care să ajute să trecem peste această perioadă. Bineînţeles că aceste măsuri înseamnă şi costuri pentru sistemul financiar-bancar şi ne uităm dacă pot fi compensate etc. Toate aceste măsuri au rolul de a ajuta atât angajaţii, cât şi angajatorii să treacă peste această perioadă. Dorim de la angajaţi să rămână sănătoşi şi să nu le scadă puterea de cumpărare”, a spus Florin Cîţu, la Europa FM.

    Guvernul a aprobat, în septembrie, normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare, ce stabilesc condiţiile în care creditorii aprobă solicitările, perioada de amânare şi perioada de prelungire a creditelor amânate, iar în cazul împrumuturilor ipotecare, modul de eşalonare şi garantare a dobânzilor.

    Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilităţile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane se stabileşte conform opţiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată, şi este cuprinsă între o lună şi 9 luni, fără a putea depăşi data de 31 decembrie 2020. Scadenţa ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020.

    Creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii şi/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19 faţă de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgenţă, şi se afla in imposibilitatea de a onora obligaţiile de plată aferente creditului.

    Poate beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor debitorul care transmite solicitarea către creditor cel mai târziu în 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, respectiv până la jumătatea unii mai. Prevederea se aplică tuturor debitorilor, persoane fizice sau firme.

    Te-ar mai putea interesa

    Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!