• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Producătorii români care nu știu ce subvenții și fonduri vor încasa de anul viitor

    agrointeligenta.ro

    Producătorii dintr-un important sector al agriculturii românești nu știu la acest moment pe ce sprijin și subvenții se pot baza de la Uniunea Europeană pentru următorii doi ani, până când va intra în vigoare noua reformă a Politicii Agricole Comune (PAC). Europarlamentarul român Carmen Avram transmite că negocierile pentru Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM) nu se vor finaliza la timp pentru a fi ”prinse” în Regulamentul de Tranziție.

    ”Negocierile pentru Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM) nu se vor încheia la timp pentru a intra în vigoare la 1 ianuarie 2021, anunță eurodeputata Carmen Avram, membră în Comisia pentru Pescuit a Parlamentului European.

    Prin urmare, neexistând o perioadă de tranziție, Comisia Europeană a hotărât să permită statelor membre una dintre cele două variante: fie să își continue programele existente, dacă mai au bani, fie să folosească bugetul multianual 2021-2027 dedicat sectorului, cu respectarea condițiilor actuale.

    Informațiile de mai sus au fost furnizate de Comisia Europeană, ca răspuns la o interpelare scrisă, co-semnată de europarlamentarul Carmen Avram, împreună cu alți membri ai Parlamentului European”, a anunțat Carmen Avram, europarlamentar PSD, printr-un comunicat de presă.

    Urmăriți subiectul pe FortaPAC.agrointel.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Document MADR: 333 lei/ha – cuantum maxim la despăgubirile de secetă la porumb și floarea-soarelui DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei”

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!