• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Gheorghe Lămureanu, fermier Constanța: ”Adrian Pintea este de partea fermierilor și cunoaște soluțiile bine”

    Daniel Befu – Agrointeligența

    Fermierul constănțean Gheorghe Lămureanu lucrează la Agigea o suprafață de 1.350 ha, din care 309 ha în regim irigat. Lămureanu este favorabil, de asemenea, numirii lui Adrian Pintea pentru fotoliul de ministru al agirculturii, despre care spune că este una ”super-super-super bună”!

    ”A pornit bine omul, cunoaște soluțiile bine, la APIA a intrat în probleme cu mult timp înainte. E de partea fermierilor. ”Votez” Pintea din toată inima. Îl cunosc și pe Emil (Emil Dumitru – n.r.), dar nu are susținerea necesară ca să fie ministru, nici de la fermieri, nici a lui chiar, a lui personal. Eu zic că e mult mai în regulă cu Pintea. E mai capabil. La urma urmei, Emil e un copil care n-a trecut peste 5-6 ani de agricultură. Numai consilier a fost tot timpul, dar niciodată în producție ca lumea”, a declarat Gheorghe Lămureanu.

    Despre argumentele jurnalistului Vlad Macovei de ce Adrian Pintea este cea mai bună soluție pentru șefia Ministerului Agriculturii, puteți citi AICI.

    Te-ar mai putea interesa

    Cosmin-Alin Popescu, USV Timișoara: „Am construit un campus la standarde internaționale”. Investiții de zeci de milioane de lei în cercetare, digitalizare și viața studenților Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise! Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor

    Ultimele știri

    Taxare inversă pentru tractoare și utilaje agricole! Legea care schimbă piața de tehnică agricolă! Produse de protecție potrivite, livezi îmbelșugate în Dobrogea Focar de pestă porcină africană, în Constanța. Zeci de județe rămân în zona de restricție III „Fără sprijinul european, am închide ferma”. Povestea unei familii care crește peste 250 de vaci Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Grafic de temperaturi și precipitații