• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agenția de plăți: Transfer de 7 miliarde de euro în conturile fermierilor!

    Roxana Dobre -

    Transfer de 7 miliarde de euro în conturile beneficiarilor – anunț făcut de către agenția de plăți care gestionează sumele pentru fermieri și mediul rural, acordate exploatațiilor agricole și autorităților prin intermediul proiectelor depuse pe Programul Național de Dezvoltare Rurală.

    Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță printr-un comunicat remis luni, 14 decembrie către Agrointeligența-AGROINTEL.RO că aprobat și a efectuat până în prezent plăți de 7 miliarde euro către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice locale, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Astfel, gradul de absorbție al PNDR 2020 a ajuns la peste 71%.

    Potrivit AFIR, din totalul fondurilor nerambursabile plătite, peste 3,6 miliarde euro au fost efectuate pentru proiectele de investiții în mediul rural, pentru decontarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor, pentru acțiunile și investițiile Grupurilor de Acțiune Locală, pentru investiții de reducere a efectelor dezastrelor naturale.

    ”Prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (pentru plățile compensatorii, măsuri delegate de AFIR către APIA n.r) au fost efectuate plățile compensatorii către fermieri în valoare totală de peste 3,3 miliarde euro. Pentru dezvoltarea fermelor mici, 28.326 de fermieri au beneficiat prin AFIR de plăți în valoare de 217,7 milioane euro. De asemenea, 11.320 de tinerii fermieri au primit, până în prezent, fonduri totale de peste 428 de milioane euro”, mai arată sursa citată.

    Conform comunicatului de presă, tot prin PNDR 2020, au fost finanțate 2.132 de investiții de utilitate publică pentru care AFIR a plătit autorităților publice locale fonduri nerambursabile de peste 951,5 milioane euro. ”Pentru procesarea produselor agricole au fost contractate 686 proiecte de modernizare și dezvoltare a unităților de procesare, valoarea finanțărilor nerambursabile plătită fiind de peste 198,4 milioane euro. Valoarea plăților efectuate de AFIR către Grupurile de Acțiune Locală (GAL) se ridică la 356,6 milioane euro. Plățile au avut ca scop acordarea de sprijin pentru dezvoltarea strategiilor de dezvoltare locală, pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale GAL și sprijin pentru cheltuieli de funcționare și animare. Pentru investiții în exploatații agricole și pomicole, 2.480 de fermieri au beneficiat de fonduri europene nerambursabile de peste 731,9 milioane euro. Investițiile pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice au contabilizat plăți de 374,7 milioane euro, bani plătiți pentru 828 contracte de finanțare”, se mai arată în comunicat.

    1,4 miliarde euro, plătite fermierilor într-un singur an

    AFIR mai anunță că doar în ultimul an, până în prezent, a efectuat plăți în valoare de peste 1,4 miliarde euro către fermieri. În aceeași perioadă, instituția a plătit 166 milioane euro autorităților locale, beneficiarii publici ai PNDR 2020. De asemenea, Grupurile de Acțiune Locală au beneficiat, prin subprogramul LEADER, de plăți în valoare de 86,3 de milioane euro.

    „Contextul actual, epidemiologic, economic, dar și condițiile naturale precum seceta, au adăugat o complexitate foarte mare demersurilor pe care AFIR le-a avut de făcut pentru a asigura o absorbție totală a fondurilor nerambursabile. Ținta de plăți asumată de către AFIR pentru 2020, în perspectiva unui an fără situații de forță majoră sau criză climatică, a fost în octombrie 2019, de 1 miliard de euro. Agenția a reușit nu doar să îndeplinească acest obiectiv, dar l-a și depășit, fapt ce nu ar fi fost posibil fără implicarea și profesionalismul atât al beneficiarilor PNDR 2020, cât și al experților AFIR de la nivel central, regional și județean”, a declarat directorul general al AFIR, Mihai Moraru.

    Tot în acest an financiar, au fost transferate procesatorilor 65,8 de milioane euro, iar antreprenorilor 27,3 de milioane de euro.


    Te-ar mai putea interesa

    Laurențiu Filipescu, crescător de capre: ”Vând brânza cu 45 lei/kg și laptele cu 15 lei/litru, dar livrez la ușa clientului” Florin Barbu, MADR: Fermierii nu vor mai fi chemați la APIA pentru subvenții Lista actelor ce se depun la primărie pentru a primi despăgubiri de secetă la culturile din acest an

    Ultimele știri

    Un inginer agronom a lansat prima platformă online de îngrășăminte solide, fertilizanți foliari și biostimulatori Subvenții APIA ovine și caprine. Baza de calcul pentru plata pe cap de animal în 2025 Mugur Isărescu, BNR: Creșterea inflației, accelerată de scumpirea ”considerabilă” a legumelor și fructelor